Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

7 zile în subsidiar

Un gest care nu-i face cinste prefectului Daniel Şarpe

La instalarea sa în funcţia de prefect, Daniel Şarpe a beneficiat de un imens capital de încredere din partea societăţii civile şi din partea întregii clase politice din judeţ. Însă, ce-şi face omul cu mâna lui se numeşte, de când lumea, lucru manual. Iar când cel în cauză lucrează singur la distrugerea imaginii sale, nimic nu-i stă în cale. Opulenţa inutilă a prefectului Şarpe începe să-l coste deja pe acesta, când prefectul vine la serviciu pe bancheta din spate a unui modern WV Touareg, aflat în dotarea prefecturii, maşină care a fost achiziţionată doar pentru a servi deplasării oficialilor din prefectură în situaţii de calamitate, atunci când autoturismele cu tracţiune simplă nu fac faţă pe drumurile publice. Încălcarea acestei norme arată că, în subconştientul său, Daniel Şarpe calcă în picioare normele elementare de expunere ale unui înalt funcţionar public. Rămâne ca, în spiritul celor de mai sus, în cel mai scurt timp, să-l vedem pe prefect venind la serviciu cu antemergător pus la dispoziţie de Poliţia Olt, din acelea care se folosesc atunci când în vizită se află, în judeţul Olt, înalţi demnitari din guvern, care au tot dreptul la servicii de acest gen..

Copilău mai bine ar face contestaţie la Comisia de Arbitraj de la PSD

Decizia liberalilor olteni de a-l exclude pe Jenel Copilău din partid, petrecută în urmă cu două săptămâni, anticipată cu mai bine de câteva luni, nu este definitivă. Acesta mai are o cale de atac, singura de altfel, prin care-şi poate păstra mandatul de consilier judeţean. Decizia poate fi contestată la Comisia de Arbitraj, din cadrul PNL Olt, unde măsura excluderii poate fi revocată. Însă, şansele sunt destul de mici pentru ca acesta să rămână mai departe membru PNL. Cel mai bine pentru el ar fi să conteste această decizie la comisia similară de la PSD Olt. Căci, excluderea sa din PNL este, dincolo de toate, o măsură luată de liberali la presiunea partenerilor săi de la PSD. Social democraţii fiind, de fapt, în spatele excluderii lui Copilău din PNL. O pilă la Toma îl poate scăpa pe Copilău. Problema este că, în afară de Ciugulea, nici un alt liberal nu-l poate convinge pe şeful PSD Olt de iertarea păcatelor politice al celui care, vreme de aproape trei ani, a fost preşedintele Consiliului Judeţean pentru grupul de interese din PSD Olt.

Adrian Pop a ajuns membru în ATOP

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Olt, instituţie aflată sub egida Consiliului Judeţean Olt, are un nou membru. În locul fostului subprefect, Marian Grigore, plecat inspector guvernamental în aparatul de specialitate al primului-ministru, a fost desemnat membru ATOP proaspătul subprefect de Olt, Adrian Pop. Acesta îşi rotunjeşte astfel veniturile personale cu indemnizaţia de membru în acest organism, creat doar pentru decor, cu o sumă ce depăşeşte uşor echivalentul în lei a 100 euro. Nu-i mult, dar pe vremuri de criză orice venit, fie el cât de mic, este binevenit pentru cel care primeşte un ban, pentru a nu face nimic pentru ei. Căci, problemele de ordine publică, cele care există la nivel judeţean, sunt rezolvate de alte persoane, de profesionişti în domeniu, de poliţişti şi de jandarmi. Însă, dacă e gratis şi nu trebuie să faci nimic pentru bani, care ar fi problema domnului Pop?

Ion Maican a făcut pe şest bilanţul la Direcţia pentru Sport a judeţului Olt

Departe de ochii presei, într-un cadru restrâns, cu o participare selectată, pentru a nu deranja pe nimeni, marţi, 24 martie 2009, Direcţia pentru Sport a judeţului Olt, condusă de Ion Maican, cel care nu ştie ce trebuie să se facă pentru a rămâne mai departe director, pesedist sau pedelist, a prezentat un bilanţ al activităţii desfăşurate de această instituţie. S-au vorbit vorbe, s-au discutat discuţii, într-un cuvânt, s-a sugerat imaginea bună de care se bucură această instituţie în ochii celor care primesc leafă de aici, uitându-se, de fapt, că Direcţia pentru Sport Olt nu reuşeşte să-şi atingă menirea principală pentru care este creată: să promoveze mişcarea sportivă. S-a trecut, însă, foarte uşor cu vederea peste unul dintre punctele propuse spre analiză: cel care vizează lucrările de reparaţii, întreţinere şi cosmetizare a sălii de sport din Cartierul Crişan, aflată în administrarea instituţiei. Aici, s-au cheltuit importante sume de bani, într-un mod în care ar trebui analizat de cei care păzesc cheltuirea judicioasă a banului public. Însă, atât timp cât nici un reprezentant al reuniunii de bilanţ nu a fost interesat serios de acest subiect, Ion Maican poate răsufla uşurat şi poate aştepta încrezător rezultatul negocierilor interne dintre PD-L şi PSD. Dacă postul revine PD-L-ului, se vor găsi naivi din acest partid care să-l sprijine pentru încă un nou mandat, iar dacă postul merge la PSD, cu atât mai bine, nici o problemă pentru cel care nu a reuşit să facă din această instituţie una deschisă celor care susţin mişcarea sportivă.

Cineva a tras frâna de mâna în Găneasa

Ecourile bătăliei electorale de acum o lună, de la Găneasa, atunci când au avut loc alegeri parţiale pentru funcţia de primar, par a nu se stinge cu una cu două. După alegerea controversată a viceprimarului, membru PNL, în Consiliul Local Găneasa, după fabricarea unui dosar de dare de mită, reţinut de adversarii politici pe seama primarului ales Nicolae Preda, destinul acestei localităţi se află într-un impas. Bugetul local nu poate fi adoptat, pentru că taberele beligerante în acest război al nervilor nu înţeleg că este mai importantă adoptarea bugetului, care să permită funcţionarea normală a administraţiei locale, într-o comună în care sunt atâtea de făcut, iar ambiţiile politice nu servesc nicidecum interesului cetăţenilor. Altfel, până una, până alta, la Găneasa, este circ cât cuprinde, iar oamenii aşteaptă încă ziua în care în localitatea lor se vor demara investiţiile aşteptate, atât de promise într-o companie electorală în care banii şi forţa pumnului au făcut legea.

Reforma de la Spitalul de Urgenţă se face cu bitum

Actuală conducerea interimară a Spitalului de Urgenţă Slatina este pusă pe fapte mari. Managerul Octav Oprescu vrea să asigure confortul pacienţilor la standarde care să facă cinste menirii acestei unităţi sanitare. Aici, urmează să fie plombate găurile din carosabilul curţii interioare, care fac viaţa grea ambulanţelor care aduc pacienţii spre tămăduire. În altă ordine, salariaţii care vin cu maşina la serviciu vor beneficia de totul confortul unei străzi de calitate, care să nu le distrugă amortizoarele maşinilor personale. Nu de alta, dar la spital nu sunt bani pentru al treisprezecelea salariu, iar o reparaţie costă cu mult peste bugetul lunar al celor care, atunci când nu te vindecă, fie te trimit pe lumea ailaltă, fie te trimit la Bucureşti.

Tibi Mateescu a câştigat concursul pentru Casa de Sănătate Olt

În urmă cu câteva zile, la sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a avut loc mare concurs. Pentru ocuparea postului de şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Olt. Iniţial, în cursă, s-au aflat doi competitori, Cătălin Uşurelu şi Tiberiu Mateescu. Din motive necunoscute, la examen, s-a prezentat doar unul singur, Tiberiu Mateescu, fost şef în aceeaşi instituţie, pe vremea când acest post revenea lui Marin Bobeş, şi el fost, dar la PD-L. Examenul a fost adjudecat de Mateescu, cu o medie generală de opt, necesară admiterii pe acest post. Întoarcerea lui Mateescu în fruntea instituţiei pe care a condus-o bine, în urmă cu câţiva ani, vine după o convalescenţă prelungită a acestuia, în urma unei boli căpătate pe timpul când liberalii voiau să pună alt şef în locul lui. De remarcat, totuşi, fair-play-ul lui Uşurelu, cel care a înţeles la timp că nu este agreat de PSD Olt pentru conducerea CJAS Olt. Rămâne de văzut ce va primi, la schimb, acesta din partea aceluiaşi partid.

Animalele sălbatice sunt afectate de criza mondială

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte susţinute de primarul Darius Vâlcov, reabilitarea Grădinii Zoologice din Slatina, conform standardelor impuse de Uniunea Europeană, este în impas. Programul guvernamental de reabilitare a 14 grădini zoologice, în care este inclusă şi Slatina, este în impas. Suma aprobată anul trecut, de 36 miliarde lei vechi, există doar pe hârtie, iar din partea coordonatorului guvernamental de credite municipalitatea slătineană nu a primit, până în prezent, decât veşti proaste. Datorită redimensionării bugetului naţional, în funcţie de alte priorităţi, proiectul riscă să fie abandonat. De suferit vor suferi animalele sălbatice de la grădina zoologică din Slatina, care vor trebui, fie să suporte condiţiile improprii de până acum, fie să fie transferate în alte locaţii din ţară, acolo unde există condiţii adecvate.

Doctorul Rusu, de la spitalul din Scorniceşti, a emigrat în America

Unul dintre bunii specialişti pe care judeţul Olt îi are în tratarea bolilor pulmonare este medicul Alin Rusu, de la Spitalul de Pneumoftiziologie, de la Scorniceşti. În prezent, acesta se află pe tărâm american, excursia sa fiind o recompensă pe care managerul spitalului, Andrei Iordache, împreună cu firmele distribuitoare de produse farmaceutice, care colaborează cu spitalul de la Scorniceşti, i-au dăruit-o doctorului în cauză. În acest fel, Alin Rusu se ţine departe de gâlceava de la Scorniceşti, acolo unde nu puţini sunt cei care vor de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, capul lui Andrei Iordache, managerul care tocmai l-a ajutat pe Alin Rusu să vadă pe viu, şi nu ca alţii în poze, America. Rămâne însă de văzut ce se va întâmpla cu celălalt medic, adversar al managerului Iordache, Ion Eparu, cel care, datorită modului cum pensionează pe caz de boală, pe toţi cei care vor şi care nu vor, merită şi el o excursie, măcar la Polul Nord. Problema e că agenţiile de turism care activează în România nu asigură decât bilet de dus, iar de întors este puţin mai greu. Dar şi în acest caz, managerul Iordache trebuie să se implice şi să-l ajute pe acest om.

Jandarmeria Română face, la Potcoava, munca de prevenire, pe care trebuie s-o facă poliţiştii

Tăierile ilegale de arbori din zona oraşului Potcoava sunt la ordinea zilei. Aici, cine are puţin curaj, un mijloc de transport sigur, o drujbă bună şi o secure ascuţită poate să se ducă la pădure şi să taie lemne cât are nevoie. De fiecare dată, poliţiştii din oraş sunt preocupaţi cu lucruri mai serioase decât cu depistarea rău-făcătorilor. În schimb, pe fir, urmare a apelurilor disperate făcute de primarului Florin Mateiana, cel care are, la rândul lui, interese patrimoniale în zonă, a intrat Jandarmeria Română, care s-a apucat să-şi facă treaba. Numai în ultima săptămână au fost depistaţi patru indivizi, care au fost surprinşi cu căruţa plină de lemne. Odată făcută constatarea, după aplicarea amenzii legale, dosarul este predat poliţiştilor de la Potcoava, care continuă cercetările. De aici până la trimiterea în judecată este o cale atât de lungă încât puţini sunt cei care, cu adevărat, ajung să fie pedepsiţi de lege.

Să nu mai zică primarul de la Scorniceşti că este în opoziţie!

Primarul oraşului Scorniceşti, Constantin Nedelea, liberal prin adopţie, nu are voie să se vaite că o duce greu, pe vremurile în care, la putere, sunt alţii decât cei care au fost până în noiembrie 2008. Căci, cea mai amplă lucrare de reabilitare a carosabilului rutier din centrul oraşului se desfăşoară în aceste zile. Lucrarea, în fapt, o reparaţie capitală a B-dul Muncii, se desfăşoară într-un ritm susţinut, activităţile specifice urmând a fi finalizate în câteva luni, de acum încolo. Banii provin dintr-un împrumut făcut de administraţia locală în urmă cu câteva luni, iar zona va fi sistematizată în condiţii de calitate maximă. Deci, iată că, la Scorniceşti, se lucrează mult şi bine, acum când, aşa cum am spus-o puţin mai sus, la putere, sunt alţii. Rămâne ca actualul ministru al Justiţiei, Predoiu, împrumutat de Băsescu de la PNL, să dea undă verde punerii în funcţiune a judecătoriei şi parchetului local, pentru a vedea şi locuitorii oraşului Scorniceşti că, în oraşul lor, sunt întrunite cerinţele minime care trebuie să facă din oraş o localitate de nivel urban.

La Inspectoratul Şcolar, se fac statistici

Rolul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt nu este doar de a furniza resurse financiare pentru constructorii care, aflaţi în vremuri de criză, vor să mai câştige şi ei un ban prin reabilitarea unei şcoli, prin vopsirea unui gard. În mod normal, această instituţie trebuie să militeze pentru menţinerea în procesul educaţional al copiilor, să-i ajute pe aceştia să aleagă şcoala, să refuze abandonul şcolar. La Olt, doar betoanele şi facturile se pare că sunt prioritare. Recentele statistici furnizate de instituţia condusă de liberalul Carol Kovacs arată cifre alarmante. De la începutul anului şcolar şi până în prezent, peste trei sute de copii au ales să renunţe la şcoală. Tragedia este că, faţă de aceste situaţii, nu s-a intervenit aproape deloc, prin măsuri comune, cu participarea factorilor de decizie, familie, administraţie locală şi, nu în ultimul rând, persoanele abilitate din cadrul ISJ Olt. Într-o ţară normală, într-un mediu dominat de responsabilitate, fiecare caz de abandon şcolar trebuie să fie o prioritate pentru cei care primesc de la buget leafă tocmai pentru promovarea educaţiei în rândul celor care se pregătesc astăzi să devină generaţia de mâine.

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei