ÎNSEMNĂRI

Edi Popescu

de Dumitru SÂRGHIE

Marea dramă a neprietenilor lui Constantin Popescu, liderul adevărat al sindicaliştilor din ALRO Slatina, este aceea că guguştiucii (sau sindicacii de conjunctură) n-au ajuns încă la… struguri, strigând – în dreapta şi-n stânga – că sunt acri. Şi dă-i şi cântă… Că Popescu nu e cu poporul, că e prea bogat, că Popescu se îmbracă prea frumos pentru un reprezentant al celor mulţi, că Popescu are relaţii la Parlament că… pe ici şi pe dincolo. În viziunea unor sfertodocţi, aflaţi în război cu limba română, Popescu ar fi capul tuturor răutăţilor din marea junglă care se cheamă sindicat, de pe platforma industrială a Slatinei noastre seculare.
N-am fost şi nu voi fi un admirator al lui Edi Popescu, însă nu pot să-i trec cu vederea consecvenţa în apărarea drepturilor muncitorilor pe care îi păstoreşte, nu pot să nu-i apreciez, uneori, radicalismul şi curajul în a spune lucrurilor pe nume, indiferent că – în faţa sa – se află Ion Iliescu, Mircea Geoană sau cine ştie ce om de afaceri cu care el are de-a face în demersurile sale sindicale şi cu care nu se fereşte să intre într-o coliziune verbală…
L-am văzut, zilele trecute, în Casa Poporului, alături de marii lideri sindicali ai acestei patrii. Şi acolo, la cel mai înalt nivel, ca şi aici la Slatina, Edi Popescu dă dovadă de fermitate şi de intransigenţă faţă de anumiţi impostori politici, fie ei că sunt din PSD (partidul din care şi el face parte, fiind consilier local), fie că sunt de la PD-L, formaţiune recunoscută pe plan mondial ca fiind duplicitară şi plină de demagogi cu diplomă.
Una peste alta, Edi Popescu este un lider de sindicat modern, care ştie ce să spună şi ce să facă, atunci când vremurile o cer şi, mai mult de atât, are acea virtute de a lupta în linia întâi cu destinul nemilos coborât peste compania care, până mai ieri, dădea ora exactă în ceea ce priveşte producţia de aluminiu din Europa de Est. În astfel de vremuri de cumpănă, el îndeamnă masele la solidaritate, la acea unire-n cuget şi în simţiri, care poate să-i facă pe toţi muncitorii de la ALRO şi mai puternici, şi mai vocali, şi mai fermi, în lupta lor cu criza, cu patronatul şi cu caracatiţele politice care-şi bagă tentaculele peste tot.
N-am fost totdeauna de acord cu Edi Popescu, poate că nici de acum încolo nu voi fi un aplaudac de-ai săi, însă meseria mă obligă să fiu obiectiv şi să-i consemnez, atunci când e cazul, faptele bune şi acţiunile sale sindicale, care – vrem sau nu vrem să recunoaştem – au un scop social bine definit şi bine ancorat în realităţile vremurilor.