Ipoteşti, o comună în care renaşte speranţa

Cea mai zbuciumată istorie administrativă din toate localităţile judeţului Olt este, fără doar şi poate, istoria comunei Ipoteşti. Aşezare aflată la răspântia unor vechi drumuri din perioada feudală, legendele locului, pierdute în ultima perioadă, mai vorbesc timid, prin bătrânii din această localitate, despre un trecut în care şiruri de căruţe transportau bogăţiile vremurilor apuse, de la nord de Dunăre, spre meleagurile ţării Româneşti şi chiar ale Transilvaniei, Ipoteştiul de astăzi este grăbit să-şi recâştige locul de comună de sine stătătoare, aşa cum a fost în urmă cu aproape un secol. Când spunem asta, gândul zboară spre o perioadă în care această localitate a fost, fie sat aparţinând de Coteana, fie parte a comunei Milcov.
Până mai ieri, pe harta Oltului, această localitate reprezenta un pol al sărăciei extreme, investiţiile în dezvoltarea sa fiind ocolite de mai marii timpurilor care, aveau de fiecare dată grijă să uite că şi aici locuiesc oameni, iar nevoile lor sunt aceleaşi cu ale celor care îşi duc traiul în alte părţi ale judeţului. Dreptatea s-a făcut aici, în urmă cu mai bine de cinci ani, atunci când oamenii din Ipoteşti au votat într-un referendum organizat pe plan local pentru autonomie locală faţă de comuna Milcov, în cadrul căreia, până în 2003, Ipoteştiul fusese integrat abuziv, imediat după 1989. Căci, înainte de căderea comunismului, localitatea fusese arondată de Coteana. Odată dreptatea făcută, în faţa unei situaţii delimitate de un punct zero, de undeva trebuia început. Pentru a recupera o perioadă în care localitatea în care vestigiile istoriei predacice se întâlnesc la tot pasul.
Şansa integrării edilitare, sociale şi administrative s-a numit şi se numeşte în continuare Ion Căpraru, actualul primar, cel care a înţeles, din postura de fost primar al comunei Milcov, acolo unde a fost ales prima oară în anul 2000, că obligaţia sa este locul natal: comuna Ipoteşti, de astăzi. Acest om poate fi considerat cel care a redeschis drumul spre normalitate în această aşezare. Căci, de la implicarea decisivă în organizarea referendumului din 2003 până astăzi, acesta a rescris istoria locului. (Alin DOROBANŢU)

Autostrada care duce la Ipoteşti

Marea problemă a locuitorilor din această comună, încă de pe vremea când aceasta era sat al comunei Milcov, a reprezentat-o drumul comunal care face legătura, prin Ulmi (Prooroci), cu reşedinţa de judeţ. O porţiune de câţiva kilometri, care vara te sufoca de praf, iar pe timpul iernii doar tractorul devenea cel mai sigur mijloc de transport, a fost inclusă într-un program derulat prin fonduri SAPARD, pentru a deveni ceea ce este astăzi: unul dintre cele mai sigure drumuri judeţene din câte există în Olt. Practic, legătura rutieră dintre Ulmi şi Ipoteşti este de nivelul rutier al unei autostrăzi. Să zicem, cu ironie, că există şi un dezavantaj: nu sunt două benzi pe sens. Deşi, trebuie să o recunoaştem, nu se impune acest lucru. Altfel, caii putere ai vremurilor de astăzi, pot alerga liber, cu viteze de autostradă, pe o şosea pe care, pentru cei din localitate, care nu vor să uite trecutul, prăfuitul autobuz de cinci şi-un sfert dimineţa, condus de nea’ Mărin a lu’ Fudulu, nu visa să meargă vreodată. Aşa se face că, în prezent, mulţi ipoteşteni s-au întors acasă şi-şi permit zi de zi să facă naveta de la serviciu la Slatina, fără a mai suporta rigorile vremii asupra unui drum pe care nici pietrele nu vroiau să stea locului. Drumul în cauză este un model de cum trebuie lucrat cu banul public, cum trebuie executată o lucrare, care, la mai bine de cinci ani de când a fost dată în folosinţă, nu are nici o problemă de natură tehnică. „De vină” par să fie cei care au supravegheat şantierul de odinioară, dar şi constructorul, o firmă de renume din Slatina, căreia nu-i facem reclamă gratuită, spunem doar că, omul din spatele ei este Octavian Bălţoi.

De unde vine primarul Ion a lu’ Căpârcea?

Pe vremuri, circula un banc. Cică, în timpul piesei „Apus de soare”, a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, într-o replică, actorul care-l interpreta pe domnitorul Ştefan cel Mare întreabă retoric: „Unde sunteţi voi, oştenii mei?” Din sală, o voce răspunde sec: „la TCH, Măria ta”. Respectând sensul celor de mai sus, adaptând speţei noastre, putem spune că Ion Căpraru, actualul primar de la Ipoteşti, a venit acasă de la Electrica, acolo unde, vreme de aproape două decenii, a muncit în credinţă, iar prin natura meseriei a cunoscut fiecare poartă, fiecare om din spatele ei, din Brebeni, din Coteana, Milcov, Prooroci şi Ipoteşti. Pariul său cu administraţia locală a fost câştigat prima oară în anul 2000, atunci când acesta a fost ales, cu votul decisiv al ipoteştenilor, primar peste întreaga comună Milcov. Aici, a stat până în 2004, când a venit să candideze la ai lui, acolo unde a fost de două ori ales, într-o manieră categorică, care arată că oamenii de la ţară ştiu să-l aleagă, de fiecare dată, pe cel mai bun. Deschis la suflet, apropiat într-un mod în care spectatorul neutru ar crede că acesta este rudă cu tot satul, Ion a lu’ Căpârcea şi-a câştigat încrederea consătenilor săi, definitiv şi irevocabil. Poate şi pentru faptul că la el la uşă nu stă nimeni, iar cine vine cu o problemă, nu caută neapărat rezolvare, ci un sfat, o vorbă bună. Din altă perspectivă, Ion Căpraru este fiul unui gospodar de bază al satului, plecat într-o lume mai liniştită, după ce, aproape cincizeci de ani, a spus în fiecare zi nu marii colectivizări. Pentru faptul că s-a opus unui sistem, Octavian Căpraru a îndurat beciurile puşcăriilor comuniste şi nu a cedat nici măcar o brazdă de pământ. De la el, din felul său de exprimare, a ţăranului autentic, a învăţat şi fiul său multe. Nu a învăţat însă să-i urască pe cei care, într-o perioadă neagră a istoriei, i-au turnat tatăl securităţii. Iertarea din ţinuta morală a lui Ion Căpraru demonstrează că acesta judecă doar timpul prezent şi ignoră răutăţile de odinioară. În sinea lui, acesta poate că aşteaptă ca cineva, în ziua în care va vrea să scrie istoria liberalismului din Olt, şi de ce nu, din ţară, să-l întrebe despre tatăl său. Un om care, în timpul vieţii, a venit doar de câteva ori la sediul judeţean al PNL Olt, pentru a se convinge de cea mai mare densitate de oportunişti pe metru pătrat. Despre acest om, semnatarul acestui reportaj îşi aminteşte că prin 1991 cei care primeau la comisia locală cererile de reconstituire a dreptului de proprietate s-au aflat în faţa unei situaţii inedite, atunci când bătrânul a venit şi a spus că el nu face cerere, pentru că lui comuniştii nu i-au luat niciodată pământul.

În patru ani, la Ipoteşti, s-a făcut cât la alţii în patruzeci de ani

După reînfiinţarea comunei, inevitabil, au apărut probleme care nu se puneau la nivelul anului 2004 în alte localităţi. Aici, nu exista sediu de primărie, de poliţie şi nici cel mai mic reper al independenţei administrative. Echipa de la primărie, formată în mare parte din oameni din partea locului, a înţeles să se apuce de treabă. Spunem aşa, căci în modestia-i sinceră care-l caracterizează, Ion Căpraru pune faptele sale pe seama echipei, din care, tot sincer spune că face parte. O primărie modernă, mult mai cochetă decât alte edificii administrative din alte oraşe ale Oltului, un sediu nou de grădiniţă, o şcoală renovată, în sens propriu, din temelie, un campus sportiv în curs de finalizare, o locaţie nouă pentru poliţiştii satului, uliţe pietruite acolo unde nu sunt betonate, edificii de închinăciune şi locuri de veşnică odihnă întreţinute corespunzător sunt amprentele civilizaţiei care, de cinci ani încoace, demonstrează că omul sfinţeşte locul. La Ipoteşti, s-a recuperat astfel perioada neagră în care această comună a fost ca o minge de ping-pong pasată de mai marii vremii între Milcov şi Coteana. Este bine de reţinut faptul că această comună şi-a câştigat identitatea pe harta unui judeţ căruia i-a dat oameni mari, plecaţi în patru zări, care au motive să se mândrească cu locurile natale. Mai mult, faţă de alte părţi ale locului, Ipoteştiul este o aşezare vie, în care sporul natural este susţinut de cei care îşi duc viaţa, şi cu sărăcie, şi cu demnitate. „Vinovaţi” sunt cei care, din 2004 încoace, înţeleg să formeze o echipă administrativă, în care elanul şi bunul-simţ sunt elemente definitorii. Lângă primarul Ion Căpraru se află un consiliu local în care hotărârile se iau pentru binele localităţii, vizate de secretarul Constantin Ghiţă, fiind puse în practică de un viceprimar cum nu există prin alte părţi: Gheorghe Ciobanu. Aşa se explică de ce oamenii vin cu speranţă spre o administraţie locală pe care o simt că este a lor.