Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

 
 

«De când Paul Stănescu a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, noi, primarii Partidului Social Democrat, nici măcar odată nu am fost chemaţi la o întâlnire»

marius_popescuInterviu cu Marius POPESCU, primarul comunei Gostavăţu

- Când vor simţi locuitorii comunei Gostavăţu efectele crizei economice?

- Referitor la criza mondială, de care s-a tot amintit şi s-a vorbit atât de mult, la nivelul comunei pe care o reprezint, ea încă nu este resimţită. Când spun acest lucru, am şi argumentul cel mai important pe care îl pot da, acela că majoritatea cetăţenilor din comuna Gostavăţu se ocupă cu agricultura. Criza se va simţi cu adevărat în momentul în care aceşti oameni vor ieşi la muncile câmpului, şi asta începând cu lunile martie, aprilie, inclusiv luna mai. Atunci vor începe să are, să semene suprafeţele pe care le deţin, vor avea nevoie de motorină, şi de atunci se va resimţi cu adevărat această criză mondială.

- În aceste condiţii de austeritate, mai pot fi îndeplinite promisiunile electorale?

- Pot spera la îndeplinirea promisiunilor pe care le-am făcut în campanie, bazându-mă pe faptul că am fost un om echilibrat, şi chiar dacă am avut o campanie extrem de dură, am ştiut să mă limitez şi să promit oamenilor ceea ce pot cu adevărat să fac. M-am limitat la bugetul pe care îl voi avea, la taxele şi impozite strânse de la nivelul populaţiei, şi asta pentru că am reuşit să menţin în permanenţă un dialog bun cu oamenii, iar ei mă cunosc de foarte mult timp. Avantajul meu a fost şi acela că am o activitate de peste 24 de ani la primăria comunei Gostavăţu, iar cetăţenii ştiu şi au văzut ceea ce pot face pentru această zonă.

- Ce aşteptaţi de la alianţa dintre PSD şi PD-L?

- Gândindu-mă la negocierile ce au loc în aceste momente la nivelul judeţului Olt, între PSD şi PD-L, nu pot decât să precizez că aştept doar lucruri bune. Deocamdată, din zvonurile care se aud, din ceea ce apare prin presa locală, nu cred că lucrurile decurg aşa cum ar trebui. Dacă nu există înţelegere şi dacă lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, cu siguranţă, asta ne afectează şi pe noi, pe toţi primarii de comune şi vom avea de tras. Oricât ar fi bugetul de limitat, aşteptăm să primim sumele necesare şi să putem face ceva pentru binele localităţilor noastre, pentru îndeplinirea promisiunilor pe care le-am făcut oamenilor la alegerile din vara anului trecut.

- Care vă sunt aşteptările faţă de noii şefi ai instituţiilor deconcentrate?

- În ceea ce-i priveşte pe şefii de deconcentrate, mă aştept ca aceştia, odată puşi acolo, să fie primitori, să ne ajute în momentul în care noi, primarii, mergem şi le cerem o soluţie sau le cerem sfaturi în anumite probleme pe care le întâmpinăm. Mulţumirea mea ar fi ca în momentul în care ştiu şi văd care este situaţia la nivel de ţară, la nivel mondial, atunci când mă confrunt cu diverse probleme, să pot merge la o anumită instituţie a acestei alianţe dintre PSD-PD-L, să fiu primit, să fiu înţeles şi ascultat.

- Aveţi speranţa că veţi primi banii necesari pentru modernizarea comunei Gostavăţu?

- Din păcate, şi de această dată, numărul reprezentativ al membrilor marcanţi ai Oltului, în ministere, secretari de stat sau agenţii este foarte redus, este foarte mic. De aceea, neavând acolo pe cineva care să ne susţină programele şi proiectele noastre, nu văd cum şi cât de echitabil vor fi repartizaţi banii de care cu toţii avem atâta nevoie în localităţile noastre. Puţini sau mulţi, sunt necesari, pentru a putea face cu adevărat ceva pentru binele comunităţii.

- Care este relaţia dumneavoastră cu preşedintele Consiliului Judeţean Olt, domnul Paul Stănescu?

- Referitor la domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, mă abţin să fac anumite comentarii. Cu toate acestea, pentru că sunt sincer şi tot timpul am fost învăţat să spun lucrurilor pe nume, nu ascund faptul că, de când Paul Stănescu a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, noi, primarii Partidului Social Democrat, nici măcar odată nu am fost chemaţi la o întâlnire. Nu mă refer aici la întâlnirile în care să bem vreun şpriţ, ci la genul de întâlniri în care să discutăm, să vedem ce probleme şi ce necazuri are fiecare în comuna pe care o administrează. Vrem să fim ascultaţi, să ni se spună clar care este realitatea...

- Parlamentarii care au ieşit în colegiul dumneavoastră astă-toamnă, au mai venit să vă treacă pragul?

- Sincer să vă spun, cât îi priveşte pe parlamentarii pe care i-am votat şi i-am susţinut cu tot sufletul, cei pentru care am depus efort, nu ne-au vizitat până la ora actuală la Gostavăţu. Cu toate că eu spun că au luat voturi destul de frumoase în urma alegerilor din această comună. Asta este situaţia.

- Totuşi, care credeţi că este cauza pentru care ei se comportă în felul acesta? Vin în campanie, vă cer ajutorul, le daţi voturi foarte multe şi după aceea uită că sunt senatori şi deputaţi şi de Gostavăţu.

- Nu ştiu, dar cred că problema aceasta este întâlnită cel mai des la noi, cei de la ţară, care suntem uitaţi cel mai repede. Când este însă vorba să îi sprijinim, să le dăm voturile, suntem amintiţi imediat, că trebuie să sprijinim partidul, că trebuie să facem tot ceea ce putem să câştigăm. Şi asta nu ne-ar deranja, dar în momentul în care mulţi dintre ei se văd, vorba aceea, „cu sacii în căruţă”, suntem foarte repede uitaţi. Parcă votul ţăranului nu ar fi la fel de important ca cel al omului de la oraş! Nu ştiu ce să mai cred, dar este păcat că se face încă acea diferenţiere între municipiu, oraş şi comună. Eu niciodată nu am fost de acord cu asta, deoarece acelaşi vot îl dă şi cel de la ţară, şi cel de la oraş, şi cel de la municipiu. Aştept să se termine odată cu toate aceste diferenţieri pentru că nu este deloc normal ceea ce se întâmplă.

- În aprilie, vor avea loc alegeri interne la PSD Olt. Cine credeţi dumneavoastră că este persoana cea mai potrivită pentru a fi preşedintele Partidului Social Democrat Olt, pentru următorii patru ani? Actualul preşedinte, domnul Ion Toma sau domnul deputat Florin Iordache?

- Da, întrebarea dumneavoastră este una pe care o primesc foarte mulţi în această perioadă, dar la care puţini au curajul să răspundă. Însă, aşa cum am mai spus, pentru că sunt un om sincer şi îmi place să vorbesc deschis, fără reţineri, spun că domnul Ion Toma a fost foarte bun atât cât a fost preşedintele acestui partid. Personal, cred însă că este momentul ca domnul Toma să mai lase locul şi altora, mai tineri, care poate că au alte idei, alte noţiuni şi alte viziuni despre conducerea unui partid. Nu dau nume, dar vom vedea ce va fi atunci.

- Dar nu vă este totuşi frică să spuneţi asta? Nu vă temeţi că riscaţi să fiţi poate sancţionat pe linie de partid pentru faptul că spuneţi lucrurilor pe nume, iar aceste lucruri sunt contrare preşedintelui dumneavoastră?

- Nu are de ce să-mi fie teamă, pentru că spun ceea ce cred. Aşa consider eu că stau lucrurile acum şi, indiferent că mi se retrage sprijinul politic, chiar dacă risc să îmi fie retras carnetul de membru de partid, eu rămân acelaşi om, Marius Popescu, acelaşi primar al comunei Gostavăţu. Pe mine locuitorii acestei comune mă sprijină şi mă apreciază pentru ceea ce fac pentru ei şi de aceea consider că nu eu, Marius Popescu, am nevoie de voturile celor de la judeţ, de voturile celor puşi bine: prefect, preşedinte de consiliu judeţean sau şefi de deconcentrate, ci ei cer voturile oamenilor din comuna Gostavăţu, oameni pe care eu îi conving.

- Având în vedere faptul că, în toamnă, vor avea loc alegeri prezidenţiale, credeţi că actualul preşedinte al statului, domnul Traian Băsescu, va avea un adversar pe măsură?

- Sincer, până la ora actuală, eu cred că domnul preşedinte Băsescu nu are un contracandidat puternic de care să se teamă. Cu toate acestea, vom vedea ce va fi atunci şi care vor fi cei care vor intra în luptă cu domnia-sa.

- Dacă reţin bine, sunteţi unul dintre cei care l-aţi votat în 2004. Acum, după cinci ani, ce credeţi că ar trebui să aibă un contracandidat al PSD-ului pentru a obţine votul dumneavoastră, ca şi simplu cetăţean al comunei Gostavăţu?

- După părerea mea, contracandidatul care ar avea şanse să-l bată la ora actuală pe domnul Traian Băsescu ar trebui să aibă o mână de fier, să spună lucrurilor pe nume, să ia în seamă şi să plece urechea la tot ceea ce spune omul de rând. Este greşit să meargă cu nasul pe sus şi să creadă că el ajungând pe o anumită funcţie este mai presus decât cel de la ţară, decât cel cu două sau patru clase. Important de reţinut este că obţinerea acestor funcţii depinde de mâinile oamenilor, ale alegătorilor, iar noi, cei care vrem să fim aleşi sau vrem să ocupăm funcţia de preşedinte, trebuie să ţinem cont de asta, să luăm în seamă şi să ne plecăm la nivelul fiecărui om, fie el mai bun sau mai puţin bun.

- Văd în biroul dumneavoastră o sticlă de şampanie, care are pe ea o şapcă a PSD-ului. Ce trebuie să se întâmple în comuna Gostavăţu, ca să daţi şapca de-o parte şi să scoateţi dopul de la sticlă?

- Voi da cu şapca de pământ şi voi sparge sticla de şampanie în momentul în care voi primi fondurile repartizate, acel procent de 20% pe care îl repartizează Consiliul Judeţean Olt. Şi dacă voi fi mulţumit, atunci voi sparge sticla de şampanie, iar dacă nu voi fi mulţumit o voi întoarce cu fundul în sus.

- Vă este dor de senatorul dumneavoastră, de domnul Şova?

- Da, îmi este foarte dor şi abia îl aştept să mai treacă pe la noi, pe la Gostavăţu. Asta dacă are de gând să treacă pe aici, pentru că aşa a promis în campania electorală. Îmi aduc aminte că eu chiar i-am spus: „Domnule Şova, vă văd senator de Olt şi sper să ne mai vizitaţi în cei patru ani de zile...”.

Alin DOROBANŢU

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei