Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

 
 

Comuna Cârlogani - un nou început

ovidiu_cepareanuSituată pe latura de nord-vest a judeţului Olt, la aproape 30 de km de municipiul Slatina, comuna Cîrlogani este o aşezare peste care, vremurile contemporane au ocolit-o până mai ieri, în ceea ce priveşte dezvoltarea elementelor care definesc civilizaţia modernă. Doar cu faima viilor de odinioară, care au făcut din numele localităţii un renume, nu se poate construi un timp prezent fără ca cineva să spună că nu se mai poate şi că, trebuie început de undeva. Fără nici o exagerare, momentul zero al comunei Cârlogani este reprezentat de alegerile locale din vara lui 2008, atunci când, majoritatea locuitorilor a mers la vot şi a încredinţat destinul localităţii pe mâinile unui om care nici el, în urmă cu câţiva ani, nu visa că va ajunge primar în comuna în care s-a născut şi a copilărit. Poate că, din acest joc al destinului combinat, al unei localităţi, şi al unui om s-a născut speranţa pe uliţele de la Cârlogani. Comuna în care, vreme de 18 ani nu s-a întâmplat nimic. (Claudiu ENE)

Ovidiu Cepăreanu, omul care sfinţeşte locul

În Slatina, şi nu numai, nu puţini sunt cei care, dacă sunt întrebaţi pe stradă, cine este şef la Circulaţie, spun că, pe cel în cauză îl cheamă Ovidiu Cepăreanu. Ei bine, lucrurile nu mai stau deloc aşa. În urmă cu aproximativ un an, comisarul şef Cepăreanu a ales să se retragă din fruntea unui serviciu de maximă importanţă la nivel naţional, înţelegând că, dacă nu mai eşti dorit cu adevărat în sistem, nu are rost să te lupţi cu morile de vânt, şi cel mai bine este să renunţi la luptă. Câtă vreme a purtat uniforma statului, Ovidiu Cepăreanu a făcut-o cu cinste, iar pe seama sa, într-o lume în care tentaţiile sunt la tot pasul, rar dacă au apărut de-a lungul vremii răutăţi făcute de nişte neaveniţi, sau de pretendenţi din interior la funcţiile deţinute în timp de acesta. Într-un anume fel, fără nici o exagerare, îl putem considera pe Ovidiu Cepăreanu unul dintre ultimii mohicani ai vremurilor când autoritatea uniformei de poliţist impunea respect datorită celui care o poartă. Ieşit din sistem cu fruntea sus, rezervistul Cepăreanu nu şi-a luat scule de pescuit să se ducă pe malul bălţii, la prins caraşi. A ales să rămână mai departe un om activ, deşi tentaţiile unei vieţi sedentare erau la tot pasul. În preajma alegerilor locale din vara lui 2008, numele său a fostasociat echipei de la PD-L Olt, din postura de candidat al acetui partid pentru funcţia de primar în comuna Cârlogani. scoala_carloganiLocalitatea sa natală, pe care nu a uitat-o niciodată, chiar dacă paşii nu-l purtau destul de des pe uliţele satelor unei aşezări parcă scoasă de pe harta judeţului Olt. Victoria sa, incontestabilă, a arătat că acest om este apreciat şi respectat, chiar dacă, în timp, el a reprezentat braţul legii. Fără ifose de om care le ştie pe toate, meteahnă a multor rezervişti care intră în viaţa civilă, primarul Cepăreanu s-a apucat de treabă precum un om gospodar, care ştie ce trebuie făcut cu fiecare lucru şi fiinţă din gospodăria sa. Despre sine, despre primarul Ovidiu Cepăreanu, omul cu acelaşi nume vorbeşte reţinut: „Dacă vrei să faci cu adevărat ceva, în administraţia publică, trebuie să fi în slujba tuturor. Că e bun, că e rău, că e deştept sau mai puţin deştept, trebuie să-l ajuţi pe fiecare cetăţean, în orice problemă pe care o are”.

O moştenire pe care nu şi-ar fi dorit-o niciun primar

Imediat după instalarea în funcţie, săvârşită în iunie 2008, primarul Cepăreanu s-a aflat în faţa unor situaţii, aparent fără ieşire. Vorbeşte, fără a se scuza, dar şi fără a acuza pe cei care au fost înaintea sa, de starea de fapt a începutului de drum. Practic, la uşa noului primar au sosit creditorii, cu două hotărâri judecătoreşti definitive, investite cu titlu executoriu. În prima, primăria de la Cârlogani era debitoare cu 89 de milioane de lei vechi, faţă de o firmă specializată în programe de calculator. În cea de-a doua, valoarea debitului era impresionantă pentru o comunitate locală de dimensiunea celei din această comună. O firmă din Piatra – Olt solicita nu mai puţin de 1.260.000.000 lei vechi, pentru diverse achiziţii neacoperite (o staţie de autobuz şi nişte indicatoare rutiere). Lucrurile au fost rezolvate, nu chiar în avantajul creditorilor pe care-i angajase fosta administraţie. Tot în 2008, administraţia Cepăreanu reuşeşte să păstreze intactă suprafaţa curţii şcolii, după o judecată cu un vecin, fostul primar care vroia să-şi întindă proprietatea privată pe domeniul public al comunei. Aici, satisfacţia edilului se citeşte pe chip, o mulţumire sufletească îl cuprinde, chiar dacă încearcă să nu afişeze acest lucru. Mai mult, mai trebuie spus că incinta primăriei arăta la preluarea mandatului jalnic. În locul încăperilor insalubre, s-a amenajat, în scurt timp, un spaţiu civilizat, atât pentru cei care lucrează aici, cât şi pentru locuitorii comunei care vin cu problemele lor la primărie.

Lucruri mari, făcute cu bani puţini

Alegerea sa ca primar din partea PD-L-ului, în condiţiile date de conjunctura politică din vara lui 2008, nu a convenit puterii politice din acea perioadă. Consiliul Judeţean, condus de PSD, şi o guvernare liberală, nu au privit cu ochi buni schimbarea de la Cârlogani. La deschiderea anului şcolar 2008-2009, pentru elevii din Cârlogani nu s-a găsit niciun ban. Nici măcar o vorbă bună. Doar un miliard de lei au venit spre toamnă de la Consiliul Judeţean Olt, aproape din greşeală, sume insuficiente însă pentru susţinerea unei comunităţi vitregite atâta amar de vreme.

Proiecte mari, nevoi pe măsură

Având în vedere situaţia defectuoasă a reţelei de drumuri din Cârlogani, administraţia Cepăreanu vrea reabilitarea în regim de urgenţă a trei drumuri comunale: Scorbura – Berculeşti (DC 18), Bălşoara – Stupina (DC 19) şi a DC 22, care leagă Cârlogani de Strejeşti. Încrezător în realizarea acestor proiecte, Ovidiu Cepăreanu vrea în Cârlogani amenajarea unei săli de sport care să ofere copiilor din comună condiţiile de care beneficiază şi elevii din mediul urban. Şi dacă tot este vorba de civilizaţie, locuitorii acestei comune sunt îndreptăţiţi să beneficieze, conform dorinţei primarului lor, şi de o reţea completă de alimentare cu apă şi canalizare a apelor menajere. Mai departe, pe termen mediu, proiectul privind racordarea comunei la reţeaua de gaze naturale este un vis care, susţinut temeinic, poate deveni realitate. Aşa cum în satul Bălşoara s-a modernizat un drum care, de când se ştie, pe vreme ploioasă, era efectiv inpracticabil.

Sănătatea locuitorilor este în grija primarului

Fără să facă un caz în sine, primarul Ovidiu Cepăreanu se declară mulţumit atunci când vorbeşte despre înfiinţarea în comună a unui cabinet stomatologic şi a unui centru oftalmologic. Acesta din urmă oferă examinare gratuită bătrânilor din satele aparţinătoare comunei, prin intermediul unei firme din Bucureşti.

O echipă administrativă bine închegată

Având în vedere rezultatul votului din 1 iunie 2008, încrederii de care a beneficiat primarul, din partea cetăţenilor, majoritatea simplă a consiliului local aparţine PD-L, partid care are 7 consilieri. Din rândul acestora, a fost ales şi viceprimarul comunei, Constantin Scorbureanu, un tânăr de 32 de ani, care demonstrează faptul că experienţa primarului se îmbină perfect cu tinereţea viceprimarului. Mai mult, la iniţiativele echipei Cepăreanu – Scorbureanu, au aderat şi reprezentanţii celorlalte partide din Consiliul Local Cârlogani. Mai greu, pentru bunul mers al activităţii în comună, a fost cu cei 16 profesori navetişti, care au înţeles cu greu, că prima oră de curs începe la 8 şi nu după 8.30, atunci când venea microbuzul în localitate. O simplă solicitare din partea primarului, la compania de transport, a rezolvat şi această problemă. Chestiunea e să vrei, căci, după aceea, totul vine de la sine.

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei