Interviu despre starea naţiunii cu
Nicolae STAN, deputat PD-L Olt, pe Colegiul 2
«Cum vine un partid la putere, dă afară oamenii celuilalt partid. Consider că dacă un om are capacitate, este bun manager şi organizator, nu trebuie schimbat»
Unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni din mediul rural, din judeţul Olt, a demonstrat la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 că distanţa dintre o primărie de ţară şi Parlamentul României este mult mai mică decât pare la prima vedere. Victoria lui Nicolae Stan în Colegiul 2, care cuprinde localităţile din nordul judeţului şi oraşele Scorniceşti şi Potcoava, este una care a bulversat statisticienii din zona politicului. Mai mult, prin victoria sa, Stan a demonstrat foştilor colegi din PSD că lucrurile nu stau obligatoriu aşa cum gândeau înainte de alegeri social-democraţii.
Planurile sale de viitor, ideile cu care pleacă în Camera Deputaţilor, sunt expuse alăturat într-un interviu pe care reporterul de serviciu l-a vrut neconvenţional. Avem astfel expresia unui om liber care, odată ajuns deputat, nu s-a supus necondiţionat disciplinei de partid.
Încă o dată, aşa cum a arătat şi cu alte ocazii, omul Nicolae Stan se dovedeşte un cetăţean liber, fără prejudecăţi, fără teamă de ce ar putea provoca, în unele medii, punctele sale de vedere. (Alin DOROBANŢU)
- Domnule deputat, înainte de a fi membru PD-L, aţi fost vreme îndelungată unul din cei mai activi membrii ai PSD Olt. De unde a venit această stare de dizidenţă, care a culminat cu plecarea dumneavoastră din rândul social-democraţilor olteni?
- Eu, după cum ştiţi, din primăvara anului trecut am avut discuţii cu domnul preşedinte Toma, la nivel de organizaţie judeţeană, privind candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean.
Se ştie că atunci, împreună cu primarii, l-am susţinut pe domnul Copilău, dar noi am cerut practic într-o şedinţă să vină să se discute şi cu noi. Indiferent că era domnul Copilău, domnul Paul Stănescu, domnul Nedelea sau altcineva, asta nu conta, doar că trebuia să se discute şi cu noi, să ne ceară părerea, pentru că eram peste 70 de primari PSD, formând una dintre cele mai puternice organizaţii PSD din ţară.
Nu a vrut, au venit alegerile, a câştigat domnul Paul Stănescu, l-am felicitat, chiar dacă domnul Stănescu a ţinut ranchiună pe mine şi ţine şi acum, dovadă fiind faptul că nu s-a mai dat nici un leu comunei Coloneşti...
- Da, dar banii aceia nu vi se dau dumneavoastră, se dau la întreaga comunitate...
- Într-adevăr, se dau la comunitate, dar se pare că dânşii au considerat că eu sunt comunitatea aceea în Coloneşti. Asta, cu atât mai mult cu cât ştiţi că eu am candidat şi a rămas practic domnul vice, care este preşedinte al organizaţiei PSD de vreo zece ani de zile, şi acum e la fel una dintre cele mai puternice organizaţii PSD din judeţ.
- Referitor la apropierea de Darius Vâlcov, aţi mers dumneavoastră spre domnia-sa, adică la PD-L sau invers?
- Puteţi să credeţi ce vreţi dumneavoastră, dar eu vă spun că dânsul a venit la mine, dânsul m-a rugat să candidez şi mi-a spus că pe zona de nord sunt singurul care pot să câştig. Nu i-am dat un răspuns imediat, am cerut răgaz două săptămâni, am studiat şi eu zona, ştiam că din 23 de localităţi, în două oraşe, cum sunt Potcoava şi Scorniceşti, sunt primari PNL, încă 17 primari PSD şi numai în patru primari PD-L, dintre care trei erau primari noi, aleşi în vară. Vă puteţi da seama care era şansa lui Stan.
Totuşi, ţinând cont că eu lucrez în administraţie de 37 de ani, iar în această zonă lumea mă cunoaşte de foartă multă vreme, de peste 40 de ani, eu mi-am încercat şansa. Ştiam sigur că voi câştiga, şi spun asta din mai multe motive. Unul dintre ele, şi poate cel mai important, era că a fost colegiul cel mai mic, am putut să văd şi pe ceilalţi candidaţi din alte colegii ai PSD-ului, ştiam că domnul Iordache, domnul Steriu, domnul Bobeş vor ieşi din prima, urmând ca după aceea lupta să se dea în colegiul meu şi în colegiul lui Octavian Popescu, la Corabia.
Eram sigur că voi obţine voturi mai multe, şi după calculele mele era că 99,9% sunt deputat. Bineînţeles că asta a fost o ambiţie la mine, pentru că după ce au trecut alegerile locale şi se apropiau cele generale am fost din nou la domnul preşedinte Toma şi, de asemenea, am fost şi la conducerea centrală, la primii doi lideri ai PSD-ului, le-am cerut sfatul, dar mi s-a spus că domnul Toma este cel care rezolvă problemele la Olt. Am discutat apoi aproximativ o oră cu domnul Toma şi
deranjul cel mai mare pentru mine a fost atunci când mi-a spus că dau în ridicol, iar eu nu voi lua decât 200-300 de voturi.
Sigur că m-am supărat foarte rău şi pentru faptul că i-am cerut să aducă un candidat bun pentru zona noastră de nord, acolo unde întotdeauna am fost cu voturile, iar banii cei mai mulţi s-au cam dus în altă parte. Astfel, dacă nu s-a vrut o colaborare, nu s-a dorit să lucrăm împreună, în condiţiile acestea, am primit propunerea de la domnul Darius Vâlcov, i-am dat răspunsul după două săptămâni că voi candida, nu am făcut nici un protocol, doar am bătut palma şi i-am spus că eu cu siguranţă voi câştiga. Ceea ce de altfel s-a şi întâmplat.
- Aţi primit felicitări de la domnul Toma sau de la alţii din fruntea PSD-ului de la Olt?
- Am primit felicitări de la oameni deosebiţi, mai puţin de la domnul Toma. De la domnul Steriu, de la domnul Frunzulică pe care eu nu-l cunoşteam, de la domnul Bobeş, de la domnul Iordache, de la domnul Stancu, care iarăşi a fost o surpriză şi inclusiv de la domnul director al Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”, Costinel Alexandrescu. Vă spun însă, că acum, după ce am câştigat, pentru mine greul începe.
- Ce credeţi că poate să facă deputatul Nicolae Stan pentru zona aceasta de nord a Oltului?
- Sper să realizez, cel puţin în următorii patru ani, exact ceea ce am făcut la Coloneşti. Şi voi face asta în toate comunele. Nu contează că am luat voturi sau nu am luat voturi. Eu am fost primar timp de 20 de ani de zile, tot în administraţie am lucrat şi înainte de 1989 şi ştiu ce înseamnă funcţia de primar. De aceea îi voi ajuta pe toţi primarii, indiferent de culoarea lor politică, fie că sunt de la PSD, fie de la PNL sau fie de la PD-L.
- V-am întrebat asta şi în contextul în care vă pică oarecum bine. Avem o guvernare formată din fostul partid, din care dumneavoastră aţi făcut până mai ieri parte, PSD, şi din PD-L, partidul din partea căruia sunteţi în parlament astăzi. Veţi merge la domnul Boc să cereţi, să bateţi cu pumnul în masă, cam aşa cum vă ştim noi până acum?
- Făcând o glumă, vă pot spune că deşi au băgat divorţul în 92, consider PSD-ul tatăl, iar PD-L-ul mama. Tatăl beţiv, mama curvă şi s-au reîntâlnit acum.
Urmează să vedem ce se va întâmpla. Eu însă v-am spus că acolo fac politica oamenilor din colegiu, a consiliilor locale, a primarilor din localităţile Colegiului 2 şi, bineînţeles, şi din alte localităţi, în cazul în care apelează vreun primar din judeţul Olt la sprijinul meu. Îi asigur că voi face tot ceea ce depinde de mine să îi ajut, voi merge cu toţi cei care au probleme şi nu voi pleca de la ministru x sau y până nu vom rezolva problemele. Dar de toate asta o să vă convingeţi dumneavoastră.
- Care credeţi că sunt priorităţile investiţionale pentru partea aceasta a Oltului?
- Nu ştiu dacă dumneavoastră aţi văzut o emisiune cu domnul Dumitru Dragomir, fostul contracandidat, cel care a avut opt ani în Parlamentul României, emisiune în care Dumitru Dragomir îi spunea lui Dan Diaconescu: „Mai fratele meu, am fost într-o zonă între Verguleasa şi Vitomireşti şi aşa ceva eu nu am văzut. Mi-au dat ochii să văd drum judeţean cu găuri de o jumătate de metru”. Atunci dacă dânsul după opt ani de zile nu ştia ce este în zonă, ce a căutat să candideze? Eu cunosc situaţia şi tocmai de aceea vreau să vă spun că pe primul plan la mine este infrastructura.
Trebuie rezolvată situaţia drumurile comunale, care pentru mine este mai uşor având în vedere că depinde de Ministerul Dezvoltării, dar şi cea a drumurilor judeţene, unde depinde de Consiliul Judeţean, de domnul preşedinte Paul Stănescu, şi sper să pot colabora cu dânsul, să nu mai ţină ranchiună pe mine, pentru că altfel, mă ştiţi că eu sunt dintr-o bucată şi merg cu dânsul până în pânzele albe ca să rezolvăm problema.
Într-un fel, domnul Dragomir avea dreptate, referitor la drumurile judeţene care sunt dezastroase, mai bune sunt drumurile comunale, dar sunt probleme de care trebuie să se ocupe cei de la Consiliul Judeţean. Şi cu siguranţă veţi recunoaşte şi dumneavoastră aceste drumuri.
- Adică, dumneavoastră vreţi să spuneţi că preşedintele Consiliului Judeţean Olt n-ar şti starea de fapt a drumurilor din judeţ?
- Nu o cunoaşte, pentru că altfel sunt sigur că ar rezolva problemă. Eu sunt dispus, atunci când dânsul va fi de acord, decât printr-un telefon, indiferent unde mă aflu atunci, să vin la dumnealui, să mergem prin teritoriu şi să îi arăt acel drum judeţean. O să se închine şi dumnealui, pentru ca să se înţeleagă, eu nu îi aduc o acuză, mai ales că este din vară şi nu avea cum să le facă pe toate, chiar dacă până acum a făcut deja foarte multe pentru drumurile judeţene.
Au venit şi banii aceia, 250 sau 270 de miliarde, i-a împărţit, nu mai contează cum, dar important este că s-au făcut vreo 40-50 de km de drum până în toamnă. Acesta este un lucru extraordinar, dar vă dau cuvântul meu de onoare, că nu numai în colegiul meu, cât şi în alte colegii, sunt drumuri judeţene pe care nu poţi să circuli. Asta nu se poate în anul 2009.
- Care este punctul dumneavoastră de vedere vis-a-vis de şefii de deconcentrate, cei care sunt astăzi şi cei care vor fi mâine?
- Părerea mea este clară, eu am mai spus-o, că nu îmi place ceea ce s-a întâmplat până acum în judeţul Olt şi în ţară.
Cum vine un partid la putere, dă afară oamenii celuilalt partid. Consider că dacă un om are capacitate, este bun manager şi organizator, nu trebuie schimbat.
Aşa cum am mai spus şi despre prefect, dacă este înalt funcţionar public, atunci de ce să îl schimbăm, de ce să mai negociem postul de prefect şi nu îi lăsăm pe cei care sunt, urmând să facem mici schimbări într-un judeţ sau altul, doar acolo unde nu şi-au făcut datoria.
- Dar în Olt, unde credeţi că sunt oamenii care nu au putut să facă faţă în fruntea unor instituţii deconcentrate, astfel încât lucrurile să meargă mai bine în ultimii patru ani?
- Ceea ce pot să vă spun eu, pentru că se pare că voi face parte din echipa de negociere a PD-L-ului, şi ceea ce vreau să le spun şi domnului Toma, şi domnului Vâlcov, este că nu voi fi niciodată de acord ca în fruntea unei direcţii să fie un personaj care nu are valoare, care nu a trecut pe acolo şi nici nu cunoaşte situaţia din acea direcţie.
Pentru ce să punem un astfel de personaj, doar ca să ia nişte bani şi să dea, probabil, câte un tun, ceva, să mai avem şi necazuri. De aceea, sunt de părere că trebuie să punem doar oameni competenţi, dacă nu... să fie sănătoşi! Eu sunt om dintr-o bucată, un coleg care le-o spun pe faţă, am plecat şi cu asta basta.
- Domnule deputat, circulă unele zvonuri, referitoare la faptul că unul dintre cei mai constanţi jucători de fotbal din campionatul intern, este vorba de Mircea Stan, „parcă” aşa îl cheamă, de la FC Argeş, ar urma să candideze pentru postul de primar al comunei Coloneşti. Ştiţi mai multe, îl ştiţi pe Mircea Stan?
- ... (râde) Vă rog să reţineţi ceea ce vă spun!
Averea mea sunt copii. Am, într-adevăr, băiatul care are 31 de ani, este căsătorit, nora mea este economistă, au doi copii, sunt nepoţii mei pe care îi iubesc, băiat şi fată, de asemenea, am şi o fată care este şi ea căsătorită, şi are tot doi copii, şi tot băiat şi fată, iar ginerele este ofiţer la jandarmerie în Piteşti.
Eu nu sunt ca alţii, spre exemplu, ca Burciu de la Oporelu, şi vă spun că niciodată nu va veni băiatul meu să candideze, cu toate că, şi iarăşi vă rog să reţineţi, chiar dacă a jucat la Cluj, la Braşov, la Constanţa, chiar şi la Zimbru Chişinău, iar acum este la Piteşti, nu şi-a schimbat niciodată domiciliul stabil pe care îl are pe Coloneşti. Nu şi-a uitat niciodată locul de unde a plecat, şi eu asta i-am învăţat pe copii mei. Vă repet că nu va candida, şi pentru a termina cu anumite speculaţii, vă pot spune că viitorul primar va fi, cel mai probabil, în proporţie de 90%, actualul viceprimar.
- Şi asta din partea cui?
- Asta, cu siguranţă, este şi problema mea, dar şi a celor de la PSD, pentru că domnul Rădulescu este, după cum bine-ştiţi, preşedintele organizaţiei PSD pe Coloneşti, de vreo zece ani.
Astfel, dacă dânşii îl vor pe domnul Rădulescu primar din partea dumnealor, să recupereze şi să dea înapoi banii pe care i-au tăiat comunităţii.
Mă refer aici la ultima hotărâre de guvern care a apărut atunci când s-au dat acele miliarde.
- Adică vreţi să spuneţi că însuşi domnul Toma a pus mâna pe pix şi a tăiat fondurile alocate localităţii pe care aţi condus-o dumneavoastră ca primar?
- Păi, cu siguranţă, dânsul a decis asta. S-au împărţit banii de către domnul Călin Popescu Tăriceanu în judeţe şi astfel PSD-ului i-a revenit o sumă, PNL-ului o sumă, iar PD-L-ului o altă sumă.
După aceea, preşedintele de partid a luat pixul şi au început: Băbiciu, Tătuleşti, Bărăşti, iar când a ajuns la Coloneşti, a zis: „Aaa... Stan? A plecat, e trădător...”, şi a tăiat toţi banii. Şi nu
i-au tăiat lui Stan, au tăiat comunităţii de la Coloneşti, ai cărei oameni, aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră, i-au taxat şi la alegerile generale. Şi nu i-au taxat numai pentru că am candidat eu, Stan, la funcţia de deputat, i-au taxat şi pentru funcţia de senator.
Atunci când au venit în Coloneşti, eu i-am primit frumos şi pe domnul Aurel Gubandru, şi pe domnul Pavel Belinski, ne-am felicitat reciproc şi chiar i-am spus domnului Belinski să vină în Coloneşti mai des, pentru că mai erau vreo zece zile, să discute cu oamenii, să le explice că dânsul candidează din partea PSD-ului la Senat, şi îl ajutam şi eu personal. Nu a venit, a fost orgolios sau nu îmi explic ce s-a întâmplat, iar oamenii l-au taxat. A mai oprit pe la unii, nu ştiu ce le-a spus despre mine şi vă daţi seamă că oamenii l-au taxat. Trebuie să înţeleagă că nu au ce să îi facă lui Stan la Coloneşti. Este vorba de o viaţă de om, pentru că eu m-am născut aici, am copilărit, am crescut, am mâncat şi am dus greul cu ei. De aceea spun că nu au ce să îmi facă şi realitatea este că, la Coloneşti, cam Stan o să propună primarul, pentru că vă spun, comuna Coloneşti nu va da înapoi şi se va dezvolta în următorii ani.
- Şi totuşi, dacă viitorul prefect de Olt va fi din partea PSD-ului, ca şi cunoscător bun al oamenilor ce fac parte din acest partid, cine credeţi că este omul cel mai potrivit să ocupe acest post?
- Rămâne de văzut, dar nu vom pune pe cine vrea domnul Toma, nu se mai poate. Trebuie să fie înalt funcţionar public, să aibă cel puţin un mandat întreg de deputat.
Astfel, despre domnul Bozgă pot să spun că nu îndeplineşte condiţiile, chiar dacă vrea, nu poate să îl pună. De asemenea, pe domnul Stancu l-am felicitat şi chiar m-aş bucura foarte mult să ajungă secretar de stat, pentru că avem şi noi pe cineva din Olt.
Nu am absolut nimic cu liberalii, dar au fost isteţi, şi la nivelul judeţului Olt, şi îl felicit pe această cale pe domnul Ciugulea, dar şi la nivel central, pentru că s-au bătut şi am avut doi secretari de stat, pe domnul Kovacs şi domnul Ştirbu, pentru care am toată stima. Fiecare a ajutat aşa cum a putut. Domnul Kovacs cu şcolile, domnul Ştirbu cu bisericile, şi asta trebuie să facă şefii noştrii de partid, şi domnul Toma, şi domnul Vâlcov, să se zbată să avem măcar doi- trei secretari.
- Cum aţi comenta prima decizie, destul de controversată, a domnului Emil Boc, prin care nu mai este voie şi cu pensie de stat şi cu leafă de la buget. Naşte foarte multe comentarii. Care este punctul de vedere al deputatului Nicolae Stan?
- Personal, nu sunt de acord cu acea ordonanţă şi vă spun că dacă se vine cu ea în Parlament, eu nu am s-o votez. Spun asta, pentru că aşa cum aţi văzut, s-a dat în oameni de valoare, în profesori, în artişti, şi nu înţeleg de ce să avem, spre exemplu, un om care are o pensie de 11 milioane (n.r. lei vechi) şi care are un loc la o instituţie, iar acum să venim să-l dăm afară spunând că se îmbogăţeşte. Eu vă spun că nu aici este problema şi vă pot da un nou exemplu, cum ar fi domnul Prigoană, cel care spunea într-o emisiune: „Ce dacă se închide Uzina de Aluminiu, pe oamenii aceia îi trimetem acasă sau îi reprofilăm”, iar referitor la asta, abia aştept să ajung la Bucureşti şi discut cu dânsul, oricât ar fi domnia-sa de Prigoană sau de bogat. Păi, ce să mai reprofilăm domnu' Prigoană, pentru că dacă se închide uzina de aluminiu oraşul Slatina este un oraş închis, un oraş terminat, căci de ea depinde întreg oraşul şi se alege praful.
- Ca fost primar de comună, cum vedeţi dumneavoastră reforma agrară săvârşită din 90 încoace?
- Legile din '92 şi până acum date în agricultură ar trebui să fie abrogate, şi venit cu un pachet de legi noi, care să ţină seama de prevederea constituţională privind dreptul la proprietate.
Dacă ne axăm pe agricultură şi turism, cu siguranţă, în maxim patru ani de zile, România este alta. Mergeţi peste tot în ţară şi veţi vedea că peste 70% din pământul acestei României este nemuncit. Este o ţară bogată, dar cum să-l muncească aceşti ţărani dacă se vorbea că vor primi doar 2 milioane pe hectar? Păi, dau cui vrea suma asta pe hectar, să muncească 10 hectare şi atunci să vedem dacă îi convine să bage 10 lei şi să scoată 5?
Nu, pentru că lor le convine profitul. Şi atunci ţăranului ce trebuie să-i convină, paguba? Dacă i-au colegiul meu, vă asigur că sunt oameni care nu au ce pune pe masă seara, chiar dacă vin de la munca de pe câmp. Sunt mai multe, dar la prima şedinţă din parlament am să le propun, pe banii mei, să luăm vreo 8-10 autocare, să-i aduc să vadă care este adevărata realitate. După aceea trebuie să trecem la treabă, pentru că avem jurişti, iar legile fondului funciar sunt legile juriştilor, domnule. Nu aţi văzut că sălile tribunalului şi ale judecătoriei sunt pline, pentru că judecătorii acolo au loc de interpretare şi îi dă astăzi câştig de cauză lui x, iar mâine se face recurs şi vine şi câştigă celălalt. Şi astfel se tot judecă. Sunt oameni care se judecă din '93 şi nici acum nu au terminat procesele, datorită articolelor aberante din legile fondului funciar.
- Ce şanse credeţi dumneavoastră că are cabinetul Boc să ducă acest mandat, de patru ani, până la capăt şi să o facă aducând avantaje pentru marea parte a locuitorilor acestei ţări?
- După câte pare, domnul Boc vrea să facă treabă. Este un om care a fost primar la Cluj, a demonstrat, iar în cabinetul dumnealui, de asemenea, sunt şi câţiva miniştri de valoare.
- Este şi doamna Elena Udrea unul dintre ei?
- Asta nu ştiu, pentru că nu o cunosc decât de la televizor. Doamna Udrea este o doamnă drăguţă, simpatică, dar mai multe nu ştiu. Trebuie să convingă şi vă daţi seama că orice minister este greu, iar dacă cineva spune că este unul uşor, se înşeală.
- Pentru cei care vă caută şi au nevoie de dumneavoastră ca şi parlamentar, unde este sediul deputatului Nicolae Stan?
- Deja am făcut două astfel de sedii: unul la Scorniceşti, la Casa de Cultură şi altul la Tătuleşti, lângă o grădiniţă din comună. Am astfel două birouri parlamentare şi cred că îl mai fac şi pe al treilea, la Cungrea. După câte am înţeles, revenim joi seara, pentru ca vineri, sâmbătă şi duminică să fim în teritoriu.
- Cum a fost schimbul de patrimoniu tehnic între fostul deputat Marin Diaconescu şi dumneavoastră? Practic, aţi preluat o parte din echipamentul unui parlamentar: maşina de serviciu, o parte de IT, de calculatoare, tocmai de la unul dintre oamenii cu care aţi avut multe de împărţit în timp, fostul dumneavoastră şef de pe vremea unui PSD mare.
- Da, aşa este, dar să ştiţi că
domnul Marin Diaconescu a fost un mare preşedinte de partid şi chiar dacă eu am avut probleme mari cu dânsul, a condus partidul peste 12 ani la Olt, fiind mereu în primele organizaţii din ţară.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, cu domnul deputat Diaconescu am semnat doar procesul-verbal de dare în primire a ceea ce a avut, maşina, două calculatoare, trei scaune şi am mers la Bucureşti, pe la fiecare departament tehnic, am semnat, dânsul de predare, eu de primire şi... viaţa merge mai departe. Reţineţi însă că
am o stimă deosebită pentru domnul Diaconescu, indiferent de ce au crezut unii sau alţii, cu domnia-sa te certai, te luai de gât, poate ajungeai şi la bătaie, dar când unul avea dreptate, celălalt era de acord cu el. În schimb, domnul Toma nu este aşa. Dânsul poartă ranchiună. L-am sunat de multe ori să-l întreb de ce a tăiat banii celor de la Coloneşti, dar nu mi-a răspuns. Din ce am aflat şi eu, dânsul s-a înconjurat de un grup de oameni care nu au ce căuta în PSD şi, niciodată, eu consider că aceşti oameni nu au fost social-democraţi. Nu dau acum nume, dar dacă se merge aşa şi de acum înainte, domnul Toma va pierde, şi va pierde în primul rând social-democraţia la nivelul judeţului Olt. În încheiere, vreau să vă spun că eu sunt social-democrat, sunt de stânga şi niciodată nu voi fi de dreapta!
Alin DOROBANŢU |