Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

 
 

Centura municipiului, obligaţia lui Emil Boc
faţă de slătineni

str_ionascu

Zarurile au fost aruncate, iar toată lumea ştie că prim-ministru în România este Emil Boc, preşedintele Partidului Democrat-Liberal. În aceste condiţii, chiar şi în conjunctura în care PD-L este la guvernare alături de PSD, gradul de aşteptare al populaţiei, în general, al slătinenilor, în particular, este imens. După ce, vreme de cinci ani, în timpul guvernării PSD şi PNL, Slatina a fost ocolită de grija guvernanţilor, care nu au alocat nici măcar un leu iniţiativelor şi proiectelor lui Darius Vâlcov, primarul municipiului, acum slătinenii sunt îndreptăţiţi să ceară susţinere de la actualul guvern pentru oraşul în care majoritatea covârşitoare votează de câţiva ani buni cu PD-L. Pentru a arăta că ştie unde se află Slatina pe hartă şi, în sfârşit, un guvern este responsabil faţă de slătineni, Emil Boc trebuie să susţină unul din cele mai mari proiecte de infrastructură de care are nevoie acest oraş: centura rutieră a municipiului. Având în vedere faptul că bugetul Slatinei nu poate susţine nici individual, şi nici în parteneriat public-privat acest lucru, slătinenii sunt îndreptăţiţi să-şi îndrepte atenţia spre agenda imediat viitoare a primului-ministru. Acolo unde trebuie neapărat să fie inclus proiectul centurii rutiere a municipiului Slatina. În caz contrar, peste câţiva ani, slătinenii nu vor avea nici un motiv să-l privească altfel pe Emil Boc faţă de Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu. (A.D.)

Piraeus Bank – o bancă în care lucrează nesimţiţi şi incompetenţi

Pe piaţa bancară românească sunt instituţii fel de fel. Unele, atrăgătoare în oferte, altele dominate de rea credinţă şi lipsă de profesionalism. În ultima categorie se află Piraeus Bank, o instituţie bancară, căreia este bine să gândiţi de două ori înainte de a-i trece pragul.
Păţania unui slătinean, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, rezumată în continuare, dovedeşte clar de ce Piraeus Bank este o emblemă a nesimţirii bancare.
În jurul datei de 16 decembrie, slătineanul în cauză primeşte un SMS prin care este invitat să-şi achite datoria la bancă, la Piraeus Bank, înainte de sărbători, pentru a evita aglomeraţia de la ghişeele băncii. Atenţie! Cel în cauză nu are credit la banca respectivă, şi, mai mult decât atât, nu a avut niciodată vreo relaţie cu banca respectivă, căreia nu i-a trecut nici măcar pragul. Uluit, cel în cauză, solicită un punct de vedere de la un punct de lucru al acestei bănci, din Slatina, cel situat pe bulevardul A.I. Cuza, în zona fostei unităţi militare. De acolo nu obţine decât un telefon, de la sediul central. Sună şi cere socoteală. Primeşte asigurări despre greşeală. Acceptă. Numai că, mesajele telefonice continuă. Nu unul, ci chiar trei, după primul. Arătându-i-se astfel, în toată splendoarea sa, incompetenţa unor funcţionari bancari, care se joacă cu nervii unor oameni, ce refuză să înţeleagă o asemenea situaţie.

Alin DOROBANŢU

Cel mai mare Moş Crăciun din judeţul Olt a poposit la Şopârliţa

mos_craciunIsprăvile edilitare ale primarului Cristinel Neagu de la Şopârliţa încep să ducă faima unuia dintre cei mai buni primari pe care îi are, din această vară, judeţul Olt. După ce a reuşit să redea demnitatea instituţiei administrative din această comună, după ce a realizat investiţii de anvergură în toate domeniile de activitate, primarul pedelist Cristinel Neagu a reuşit încă o minune în această localitate. Cel mai mare Moş Crăciun din judeţul Olt, unul dintre cei mai mari din ţară, care măsoară 12 metri, a fost amplasat în faţa şcolii din centrul localităţii. Pentru ca peisajul să fie complet, Cristinel Neagu a adus lângă Moşul deja celebru o caleaşcă veche, recondiţionată, cât şi o sanie, cu aceeaşi încărcătură istorică. Pe lângă tradiţionalul brad, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, întreaga comună a fost luminată de ghirlande roşii şi steguleţe tricolore. Ca un bun creştin, Cristinel Neagu, primarul comunei Şopârliţa, a participat în perioada sărbătorilor la toate slujbele religioase desfăşurate în comună, fiind alături şi în ziua de Bobotează de preotul Doru Drăghici. În spiritul reînvierii vechiilor dradiţii şi a păstrării neîntinate a tradiţiei rurale, a doua zi de Crăciun, la Căminul Cultural, s-a organizat o horă ţărănească, la care a participat întreaga comunitate, cu mic cu mare. Oamenii au fost răsplătiţi, pe lângă atmosfera de voie bună, şi cu o cantitate apreciabilă de vin fiert.
Iată că, dincolo de sarcinile administrative, un primar adevărat este cel care reuşeşte să mobilizeze şi cu eforturi minime, la voie bună, locuitorii aşezării pe care o conduce.

Claudiu ENE

Şapte dintr-o lovitură

Controversata ordonanţă de urgenţă emisă de actualul guvern la sfârşitul anului 2008, prin care pensionarii de stat care cumulau la venituri şi un salariu obţinut din bani publici sunt obligaţi să aleagă între cele două surse de bani, doar una, produce deja victime.
Numai la nivelul Poliţiei Comunitare Slatina, şapte persoane se află în această stare de incopatibilitate. Aceştia sunt cadre în rezervă din rândul forţelor armate, care acumulau venituri serioase din cele două surse bugetare. Fără să stea pe gânduri, aceştia au optat pentru pensia militară. Astfel, pleacă acasă din rândul Poliţiei Comunitare Slatina următorii: Ion Bălşanu, Dumitru Popescu, Tiberiu Pleşca, Sorin Minculeasa, Ion Torcea, Florin Nicolae şi Ilie Marin. (M.C.)

S.C. Compania de Apă Olt S.A.

ANUNŢ FOARTE IMPORTANT

Urmare sesizărilor primite în ultima perioadă de locatarii din blocurile de locuinţe cu separaţie pe orizontală a consumului de apă, personalul de specialitate de la S.C. Compania de Apă Olt S.A. Sediul Secundar Slatina s-a deplasat la adrese şi a constatat următoarele:
În scările de bloc unde în partea de folosinţă comună uşile de la intrare nu stau închise şi geamurile de pe casa scării sunt deschise sau lipsesc, apare fenomenul de îngheţ al reţelei interioare de distribuţie apă, datorită curenţilor de aer rece creaţi de temperaturile foarte scăzute din această perioadă. În acest sens, pentru prevenirea celor menţionate mai sus, vă rugăm să luaţi măsuri pentru a crea un ambient corespunzător pe casa scări, prin închiderea uşilor de la intrare în scara blocului, închiderea geamurilor de pe casa scării sau înlocuirea geamurilor sparte, acolo unde este cazul.
Nerespectarea celor menţionate mai sus, va duce la îngheţarea conductelor, robineţilor şi apometrelor şi la întreruperea alimentării cu apă a locatarilor din blocurile respective, pentru care S.C. Compania de Apă Olt S.A. Sediul Secundar Slatina nu se face vinovată.
Întrucât echipa de intervenţie are ca atribuţiuni menţionarea în funcţionare a sistemului public de alimentare cu apă din Municipiul Slatina iar reţeaua interioară de distribuţie de pe casa scării este un bun de folosinţă comună a proprietarilor care locuiesc în blocurile respective, nu putem interveni la sesizările dumneavoastră dacă nu au fost luate toate măsurile menţionate mai sus.

Informare asupra alegerilor europarlamentare

Începând cu luna ianuarie a acestuia an, Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor Europroject în colaborare cu Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), Asociaţia Centrul de Dezvoltare SMART şi JEUNE - Uniunea Tinerilor Anteprenori din Europa desfăşoară proiectul „Young European Citizen in Action” („Tineri Cetăţeni Europeni în Acţiune).
YouEuroCitizen presupune implementarea pe o perioadă de 6 luni a unei campanii la nivel naţional de informare şi conştientizare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-30 de ani, asupra alegerilor EUROPARLAMENTARE din 2009, printr-o serie de activităţi menite să asigure o bună înţelegere a conceptului de EUROCETĂŢEAN, printr-o informare concretă şi corectă a tinerilor din România, în ceea ce priveşte principiile, drepturile şi obligaţiile acestora în noua structură europeană. De asemenea, proiectul va încuraja participarea la vot a tinerilor, cu respectarea opţiunilor şi opiniilor lor politice, cu respectarea principiilor democratice şi a pluralismului.
Pe parcursul proiectului se vor desfăşura 4 seminarii cu tema „YouEuroCitizen – Participarea Activă a Tinerilor din România la Alegerile Europarlamentare din Iunie 2009” în oraşele Slatina, Iaşi, Oradea şi Galaţi, precum şi un Forum Naţional, organizat în Bucureşti, la care vor fi invitaţi să participe europarlamentarii din România, parlamentari români, precum şi alte personalităţi politice, tineri şi persoane din cadrul organizaţiilor de tineret, aceste acţiuni având drept scop asigurarea unei bune comunicări între politicieni şi generaţia tânără.
Acest proiect s-a clasat pe locul al treilea într-un clasament european, fiind singurul proiect selectat din România, dintr-un total de 23 de proiecte selectate la nivel european.

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei