Daniel Bărbulescu susţine dezvoltarea
IMM-urilor
Miercuri, 26 noiembrie 2008, la Centrul de Afaceri din Slatina, a avut loc o importantă întâlnire în vederea semnării unui protocol de colaborare între Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud-Vest Olteniei (PTIR-SVO) şi preşedintele PD-L Slatina, Daniel Bărbulescu. Protocolul a fost realizat în scopul promovării şi cooperării dintre autorităţile publice locale şi organizaţiile patronale reprezentative pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii din judeţul Olt. La conferinţă au mai participat, alături de Daniel Bărbulescu, şi reprezentanţii PTIR-SVO, în frunte cu Florin Jianu - preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, Cristina Rusu - preşedinte executiv, precum şi vicepreşedinţii Meda Vasile şi Agapie Giulliano.
Dezvoltarea sectorului de întreprinderi private, o necesitate
În deschidere, Daniel Bărbulescu s-a arătat onorat şi totodată încântat de această colaborare precizând: „Mă bucură foarte mult încheierea acestui protocol de colaborare şi sunt încântat că un slătinean ca Florin Jianu face parte din conducerea uneia dintre cele mai importante patronate din ţară”. De asemenea, Daniel Bărbulescu a ţinut să puncteze şi câteva din prevederile acestui protocol de colaborare, punând astfel accent pe realizarea unui cadru legislativ stimulativ, în scopul dezvoltării sectorului de întreprinderi private. Nu în ultimul rând se urmăreşte şi cooptarea unui reprezentant PTIR-SVO în echipa de consilieri pentru a sprijini iniţiativele parlamentare care se vor adresa IMM-urilor. „Protocolul semnat astăzi întrevede o colaborare pe termen lung. Vom susţine legea care prevede ca un procent cuprins între 0,2% şi 0,4% din bugetul ţării să fie alocat pentru sprijinirea de noi Întreprinderi Mici şi Mijlocii. De asemenea, considerăm benefică dezvoltarea şi implementarea unui set de reguli privind parteneriatul public privat şi, nu în ultimul rând, vom sprijini legislativ introducerea modulului de studii antreprenoriale”, a mai precizat Daniel Bărbulescu, care a concluzionat scurt: „Nu este o ruşine să ai o afacere în România anului 2008, dar este obligatoriu ca ea să se desfăşoare în parametrii normali”.
”IMM-urile sunt motorii economici ai ţării”
La rândul său, Florin Jianu, preşedintele Patronatelor Tinerilor Întreprinzători, consideră benefic sprijinul venit din partea lui Daniel Bărbulescu şi, implicit, al PD-L Slatina, pentru că: „Întreprinderile Mici şi Mijlocii sunt principalii motori economici ai ţării, cei care aduc bani la bugetul de stat, iar 55% din locurile de muncă sunt asigurate de IMM-uri”. Nu trebuie omis că în România există aproximativ 600.000 de firme dintre care, cca. 450.000 sunt firme ce au în componenţa lor acţionari sub 40 de ani. De asemenea, la nivelul judeţului Olt, după cum a mai precizat Florin Jianu, sunt înregistrate 5.000 de firme, în timp ce în Slatina activează 2000 de firme conduse de tineri.
În altă ordine de idei, protocolul semnat săptămâna aceasta nu trebuie privit doar în avantajul strict al IMM-urilor, prin asta dorindu-se şi o schimbare a mentalităţii, prin stimularea creării de noi locuri de muncă. Cele două părţi au urmărit astfel stabilirea unei colaborări în scopul realizării unui mediu favorabil de afaceri, a condiţiilor necesare pentru dezvoltarea şi consolidarea sectorului privat al IMM-urilor din Slatina. (Claudiu ENE) |