EDITORIAL

Să mergem la vot!

de Alin DOROBANŢU

Zilele rămase până la alegerile parlamentare se numără deja pe degetele de la o mână. După mai bine de o lună de zile, pe străzi, pe uliţe, pe garduri, prin cutiile poştale, candidaţii de la mai toate partidele au venit în faţa alegătorului pentru a convinge, pentru a cere votul pe 30 noiembrie. Atunci când în România au loc primele alegeri de tip uninominal. Într-un fel, general acceptat, aproape fiecare candidat are şansa sa. În numele căruia se zbate, în numele căruia aleargă din casă-n casă, din poartă-n poartă.
Numai că, aceste alegeri nu sunt importante doar pentru ei, pentru candidaţi, aşa cum pare la prima vedere. Alegerile sunt la fel de importante şi pentru cetăţeanul simplu. Pentru omul care, vreme de atâtea secole, s-a încăpăţânat să rămână de-o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi, în numele celor ce, în Decembrie 1989, s-au arătat cu piepturile goale în faţa tancurilor trimise în stradă de un regim, în care rezultatul votului se cunoştea şi consemna cu câteva săptămâni înaintea desfăşurării scrutinului propriu-zis. Căci, fără sacrificiul acestor tineri, evenimentul electoral din 30 noiembrie 2008 nu ar fi fost posibil la dimensiunea pe care o simţim cu toţii astăzi.
Până la urmă, în fiecare dintre noi, membrii societăţii româneşti contemporane, există o stare de nemulţumire faţă de modul cum se exprimă clasa politică în prezent. Vedem în fiecare zi, în ziare, la televizor, cum aleşii neamului românesc se manifestă în Parlamentul României şi cum, urmare a funcţiei deţinute, îşi dirijează avantaje atât în nume propriu, cât şi pentru apropiaţii lor. Uitând că au ajuns deputaţi sau senatori prin votul cetăţeanului, al românului plătitor de impozite şi de taxe. Bani din care ei primesc diurna, salariul de mii de euro şi maşina de serviciu.
Am privit neputincioşi cum ei, cei aleşi să ne reprezinte, şi-au votat pensii care sfidează bunul-simţ, în timp ce tot în ţara asta sunt pensii de zece lei. Şi, sentimentul de neputinţă poate fi comparat cu uşurinţă, tot aşa cum se compară pensii de şapte zeci de milioane cu pensii de zece lei.
În faţa acestei situaţii, în condiţiile existenţei a două Românii, una a noastră, a celor mulţi şi una mai mică, a lor, a aleşilor, a privilegiaţilor, pentru întoarcerea la normalitate trebuie făcut un singur lucru: pe 30 noiembrie, duminica de final a unei toamne îngăduitoare cu noi, trebuie mers la vot. Căci, în ziua votului, are loc un transfer de putere: de la ei la noi, cei mulţi, cei umiliţi de o clasă politică, pentru care suntem, de fapt, decât o masă de manevră.
Pe 30 noiembrie, îi putem pedepsi pe cei ce nu au reprezentat corect voinţa populară şi, tot atunci, pe 30 noiembrie, putem trimite în Parlament o nouă clasă politică, o nouă generaţie de politicieni, conştienţi că Senatul şi Camera Deputaţilor nu este locul din care îi poţi privi de sus pe cei care au avut până acum cele mai îndreptăţite motive să se simtă umiliţi de cei ce acum au devenit, brusc, interesaţi de votul dumneavoastră.
Mergeţi la vot pe 30 noiembrie, pedepsiţi-i pe cei care trebuie şi votaţi-i pe cei care credeţi că pot face altceva!