7 zile în subsidiar
Derutantul Doru Frunzulică
Sâmbătă dimineaţă, în incinta Casei de Cultură a Tineretului Slatina, a avut loc prezentarea publică a candidaţilor propuşi de PSD pentru alegerile uninominale care vor avea loc pe 30 noiembrie 2008. În prezenţa lui Mircea Geoană, şeful naţional al social-democraţilor, pesediştii olteni au fost actori şi martori deopotrivă într-o manifestare cu circuit închis. Alocuţiunea cea mai interesantă i-a aparţinut candidatului Doru Frunzulică, cel desemnat de PSD pentru Colegiul 7, colegiu care cuprinde localităţile din sudul extrem al judeţului. În discurs, acesta a punctat halucinant, vorbind despre reformarea internă a PSD, despre nevoia desprinderii de trecut şi ancorarea partidului în realităţile anului 2008. Printr-o asemenea exprimare, Frunzulică a afişat atitudinea unui adversar al PSD-ului, reuşind să fie singurul candidat, vorbitor la microfon, care a stârnit rumoare în sală şi a cules gratuit câteva înjurături din partea unor primari „nereformaţi” ai PSD-ului de la Olt.
Social-democraţii olteni ignoră ceea ce lipseşte cu desăvârşire: Partidul Conservator
Tot legat de evenimentul de sâmbătă, atunci când pesediştii olteni şi-au prezentat candidaţii pentru parlament, nota dominantă a reprezentat ignorarea alianţei făcută de PSD cu PC. În prezidiu şi în discurs s-au regăsit doar oamenii de la PSD şi nici un conservator. Un semn al maturităţii pesediste care dovedeşte că, la Olt, social-democraţii ignoră, spre binele lor, o alianţă dictată de la centru, doar de dragul unor timpi de antenă oferiţi de Dan Voiculescu, prin intermediul televiziunilor lui.
S-o fi înscris Mădălin Teodosescu în PD-L?
Primarul oraşului Balş, liberalul Mădălin Teodosescu, se dovedeşte a fi ceea ce era de anticipat: un primar de ispravă pentru oraşul de pe malurile Olteţului. Acesta tolerează cu sau fără bună ştiinţă startul furat de campanie electorală pe care l-a luat Organizaţia PD-L de la Balş. Altfel, nu se explică de ce chiar în timpul desfăşurării Festivalului „Toamnei”, afişele de campanie ale PD-L erau lipite în zonele cele mai intens populate din Balş. Sau, ca un bun strateg, Teodosescu nu vrea să se pună rău cu reprezentanţii viitoarei guvernări, atunci când nu are nimic împotriva celor ce lipesc afişe din partea unui partid pe care domnia-sa îl lasă să se exprime nestingherit în locurile de afişaj din oraş.
În plină criză mondială, englezii investesc la Slatina
Vrând parcă să demonstreze altceva decât peisajul sumbru al unei crize mondiale, englezii de la Litestructures, principalul furnizor mondial de construcţii din aluminiu uşoare, ce se folosesc în construcţiile de agrement şi nu numai (schele), îşi extind afacerea de la Slatina. În acest sens, pe 4 noiembrie, la Slatina, în prezenţa ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii, englezii de la compania Litestructures vor inaugura o fabrică de subansambluri din aluminiu. Elementele produse la Slatina, realizate din aluminiu marca ALRO, vor face istorie pe mapamond, firma engleză având parteneri pe toate meridianele lumii, dând astfel de lucru la 100 de oameni.
Politica e una, fotbalul e alta
Ştiinţa Dăneasa, campioana judeţului din sezonul anterior, aspirantă din nou la barajul pentru promovare în Divizia „C”, a pierdut, într-o ultimă etapă, în deplasare, pe terenul celor de la Internaţional Brebeni. Chiar dacă sunt posibile contestaţii, pe care oficialii clubului din Dăneasa le-ar putea face împotriva celor de la Brebeni, privind unele tertipuri din foaia de joc, şi faptul că primarii celor două localităţi, Brebeni şi Dăneasa, sunt pedelişti de cursă lungă, nu a dus la un blat pe terenul de joc. Semn că, politica e una, fotbalul e alta.
S-au inventat doi liberali utili societăţii
Descoperirea epocală nu s-a realizat într-un laborator secret, deţinut fie de americani, fie de ruşi. Cei doi inventaţi, adică liberali care să folosească societăţii, se numesc Carol Kovacs şi Andrei Iordache. Aceştia au luat pe cont propriu renovarea a două monumente dedicate eroilor slătineni, din Cireaşov şi Clocociov, căzuţi la datorie în primul război mondial. Cu costuri minime, cei doi au încercat să-şi facă un pic de campanie electorală înaintea declanşării oficiale a acesteia. Încercând să demonstreze că ei sunt aproape de cetăţenii din Colegiile 1, atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat. Oricum, au câştigat. Eroii din primul război mondial vor vota cu ei.
Lansare pe şustache
Cei mai slabi cotaţi candidaţi, atât în plan intern, cât şi în afara partidului, liberalii Gabriel Brătucu şi Şerban Cernat, şi-au oficializat legătura lor cu poporul, într-o lansare oficială, eveniment care a avut loc pe şustache la Caracal. Brătucu candidează ca să câştige experienţă în Colegiul 2 pentru Senat, iar Şerban Cernat îşi omoară timpul cu o candidatură în Colegiul 5, la Camera Deputaţilor. Ca să nu fie sala goală, şi astfel să se demoralizeze candidaţii, au fost aduşi, pe post de animatori, candidaţi din alte colegii, ca să bată din palme atunci când Brătucu şi Cernat au vorbit unui auditoriu numeros cât ocupanţii unui compartiment de tren despre împlinirile Guvernului Tăriceanu. Acel guvern care, chiar dacă ar vrea să cadă, nu mai este lăsat de „bagabonţii” de la PSD şi PD-L.
Concursul depolitizat, cu bani de la buget, a luat sfârşit
La sfârşitul penultimei săptămâni de octombrie, atât la Drăgăneşti-Olt, cât şi la Piatra-Olt, au avut loc manifestări populare, susţinute cu bani de la buget tocmai de primarii acestor localităţi. S-au adus interpreţi, s-a chiuit, s-a dansat, s-a mâncat şi s-a băut pe săturate. În ambele situaţii, evenimentele au fost însă umbrite de modul cum primarii au înţeles să amestece politicul cu atmosfera de sărbătoare. La Piatra-Olt, în ciorba veseliei s-a pus piper social-democrat în exces, iar la Drăgăneşti-Olt s-a turnat sare liberală cu pumnul. Într-un alt mod de exprimare, se poate spune că aceste manifestări sunt marcate doar de bune intenţii şi pot deveni o reuşită doar în anii neelectorali. Până atunci… balamuc pe pâine.
Bursa aflatului în treabă
Vineri, 24 octombrie 2008, Agenţia Judeţeană de Şomaj Olt şi-a dat cu stângul în dreptul. Cu stângul reformei în dreptul bunelor intenţii. Bursa locurilor de muncă pentru tinerii care părăsesc un stabiliment de protecţie socială s-a dovedit a fi un eşec răsunător. Doar şapte agenţi economici au avut oferte, pentru care, chiar dacă au fost interesate 58 de persoane, doar una singură a fost încadrată în muncă. Semn că, fie la nivelul comunicării, fie la nivelul interesului, AJOFM Olt nu a reuşit să cupleze la interesul acestor persoane aflate într-o situaţie socială aparte.
De ziua porţilor deschise în Justiţie, doar un gură-cască a vizitat Tribunalul Olt
O altă acţiune, iniţiată de nişte domni abstracţi de la Bucureşti, care nu cunosc realităţile sistemului din teritoriu, a sfârşit lamentabil. Ziua Porţilor Deschise în Justiţie, ocazie unică pentru cetăţeni de a vedea unde muncesc magistraţii români, care primesc lefuri europene, nu a atras decât un vizitator, un singur cetăţean fiind interesat să vadă mecanismul pe dinăuntrul lui. O proastă comunicare din partea administratorilor din justiţia olteană şi un mod ermetic de lucru cu cetăţeanul formează amprenta unei justiţii măcinate de probleme fel de fel, care ţin de moralitatea unui sistem, în a cărui reformare aproape că nu mai crede nimeni.
Pe Belinski îl strâng pantofii…
… în fotografia de pe manifestul electoral pe care-l împrăştie în dorinţa şi cu speranţa că el va fi alesul, preferatul slătinenilor şi locuitorilor din nordul judeţului Olt, pentru un loc în Senatul României, stagiunea 2008-2012. Figura tristă, uşor abătută, a candidatului Pavel Belinski arată că omul suferă de ceva. De ceva profund. Aşa cum se vede şi în programul său electoral, unde priorităţile unui candidat la Senat sunt aspecte ce ţin mai degrabă de un aspirant la vreo primărie.
ALRO Slatina îşi revine în plină criză mondială
Ăia de la ALRO Slatina n-au schimbat degeaba antrenorul. Dan Mănăilă, noul coordonator al fotbaliştilor slătineni, s-a apucat să facă treabă cu aceiaşi jucători. Treabă bună. Ultima oară, marţi, 28 octombrie a.c., victima aluminiştilor s-a numit Minerul Mătăsari. Un 1-0 chinuit, o victorie contrară cursului jocului, readuce o mică speranţă în rândul iubitorilor de fotbal de la Slatina, un oraş în care se merită mai mult de o echipă în „C”.
Un accident rutier care, în urmă cu două decenii, ar fi fost secret de stat
Fostul şef al securităţii de până în 1989, spaima tuturor celor ce înainte de revoluţie încercau, măcar, să gândească liber, a provocat marţi, 28 octombrie a.c., un accident rutier la ieşire din Slatina, spre Slătioara. În urma imprudenţei securistului, două maşini au fost făcute praf, iar o femeie nevinovată a ajuns la spital. Un astfel de accident, dacă s-ar fi produs pe vremea când Lungu ordona ascultări de telefoane şi distrugea destine, printr-o simplă semnătură, nu ar fi devenit niciodată public. Cât priveşte autorul şi consecinţele, lucrurile nu ar fi stat aşa. Victimă ar fi fost colonelul Lungu, iar autorul accidentului ar fi fost declarat amărăşteanul ce nu a acordat, „conform legii”, prioritate… de stânga. |