EDITORIAL

Reabilitarea cartierului Steaua Roşie a luat sfârşit

de Alin DOROBANŢU

Cartierul Steaua Roşie din Slatina poartă numele unei foste fabrici de pâine ce, pentru cei ce nu-şi mai amintesc, producea nişte biscuiţi cu miere de doi lei şi cincizeci de bani, ambalaţi într-o hârtie de proastă calitate, însemnaţi de o stea roşie pe care se identifica şi preţul şi producătorul. Blocurile ce s-au pus la temelia acestui cartier au fost realizate la începutul anilor 80, atunci când expansiunea industrială a Slatinei spre Răsărit cerea noi braţe de muncă, pentru întreprinderea de ţevi, pentru IPA şi fabrica de cabluri.
Construit printre lacrimile şi blestemele clocociovenilor ce-şi vedeau trântite la pământ casele, pentru a face loc noului cartier, nebotezat de cineva anume, Steaua Roşie începe să-şi facă o identitate proprie pe obrazul municipiului, abia atunci când sistemul socialist, cel care îl crease, se retrage brusc pentru a face loc unei democraţii pe care, la aproape două decenii de la debut, încă nu o înţelegem.
Rupt de restul oraşului, deşi nu există nici măcar umbra unei frontiere fizice, imediat după 1989, Steaua Roşie a început să trăiască o dramă, să sufere din lipsa unei integrări în ansamblul unui orăşel ce devenea peste noapte cosmopolit şi renega în acelaşi timp periferiile sale. O lume pestriţă, cu buletin de Slatina, ce nu înţelegea pe la mijlocul anilor 90 de ce în acest cartier nu mai este căldură de la centrală, şi de ce tot acolo la apa se opreşte mai des ca în restul oraşului. O parte dintre locuitorii acestui cartier au abandonat lupta cu destinul de vecini cu civilizaţia şi s-au retras acasă la Schitu, la Şerbăneşti, la Vâlcele sau de unde veniseră, atunci când renegatul oraş avea nevoie de braţe sănătoase de muncă, pentru construirea celui socialist, după care cei ce l-au apucat suspină uneori adânc.
Cei rămaşi, fie din neputinţă, fie de nevoie, s-au încăpăţânat, în mare parte, să rămână mai departe în cartierul Steaua, acolo unde buricul pământului este dat de două alimentare, un second-hand, trei cârciumi şi două chioşcuri în care se vând cartele telefonice. Undeva spre sfârşitul deceniului nouă şi începutul acestui mileniu, a cărui curgere este parcă prea rapidă, în cartierul Steaua s-a născut spiritul unui patriotism local, altă stare decât cea întâlnită la slătinenii cei fiţoşi ce stau pe drumul ce leagă gara de catedrală, vila Florica de ştrandul din Progresu. Un spirit venit poate din condiţia medie a proprietarului de apartament din Steaua Roşie, a celui ce este fericit între opt plăci de beton armat, chiar dacă, doar din motive de zonă, preţul casei nu este acelaşi cu cel ce se află între aceeaşi pereţi de beton, numeric şi calitativ, în zona de centru.
Primul semn de deşteptare a naţiunii din cartierul Steaua s-a petrecut în anul 2004, atunci când manipulaţii electoral de până mai ieri şi-au luat raţia de independenţă şi au votat exact cum i-a tăiat capul, nu cum le vorbea Postolache de la PSD, despre împlinirile lui Gheorghe Păunescu. Acest semn de revoltă a marcat, dacă vreţi, trecerea de la ţăranul desperecheat la orăşeanul ce s-a maturizat înainte de a şti şi el acest lucru. Nu ştiu dacă astăzi cartierul Steaua este integrat în peisajul Slatinei, în accepţiunea cosmopolită a urbanităţii, dar pot spune, şi accept să fiu şi contrazis, că reabilitarea acestui cartier a luat sfârşit cu mult înainte de terminarea efectivă a lucrărilor. Atunci când, într-o duminică rece de septembrie, spre seară, în sensul giratoriu, între New York şi Melbourne, a venit să cânte în direct Goran Bregović, un nume, o voce şi un taraf ce a distrus şi ultima reminiscenţă a celor veniţi de la Schitu, Văleni, Şerbăneşti, faţă de muzica de pe uliţa lor. Ei au înţeles atunci valoarea rădăcinii şi aproape deodată au devenit mândrii de faptul că locuiesc în cartierul pe care comuniştii l-au aşezat în mare grabă peste casele unor clococioveni ce acum se împacă cu gândul că aşa a fost să fie destinul lor.
În aceste condiţii, nici că mai contează când va avea loc sfârşitul efectiv al reabilitării infrastructurii din cartierul Steaua. Un cartier în care, între două concerte de interes naţional, vine, duminica seara, să cânte Goran Bregović.