Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică


 
 

Interviu cu Daniel BĂRBULESCU, candidat PD-L Olt pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Slatina

daniel_barbulescu «Votul uninominal le oferă românilor şansa de a vota, în primul rând, oamenii şi apoi partidele»

- Ce înseamnă pentru dumneavoastră votul uninominal?

- Un sistem dorit de români, necesar în clipa de faţă României, dar, din păcate, sistemul perfect în teorie a fost transpus extrem de nefericit în practică. Dovadă că nu putem scăpa de obiceiurile proaste, dobândite în cei 20 de ani scurşi de la Revoluţie. Forfecuţa electorală este cea care a decupat colegii uninominale, făcute cu dedicaţie pentru aceleaşi figuri triste din PSD şi PNL, care ne conduc de patru ani. În ţările civilizate, aceste colegii se stabilesc înainte de alegerile locale şi nu după acestea, pentru a şti în ce zonă să candideze baronii locali, acolo unde au mai mulţi primari, care îi susţin. Însă eu simt că alegătorul român s-a maturizat şi nu mai poate aşa uşor păcălit. Ca să concluzionez, pentru Daniel Bărbulescu, votul uninominal reprezintă şansa de a demonstra că omul sfinţeşte locul.

- Ce poate să facă deputatul Daniel Bărbulescu pentru Slatina şi slătineni?

- În primul rând, Daniel Bărbulescu poate să fie un deputat în adevăratul sens al cuvântului. Principala îndatorire a unui parlamentar este aceea de a iniţia legi care să vină în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor. Daniel Bărbulescu are pregătire necesară să facă acest lucru. Sunt absolvent de Drept şi al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti. Eu nu merg în Parlamentul României ca să dorm sau să fac legi lăutăreşte, după ureche. Mai mult decât atât, Daniel Bărbulescu, deputat de Slatina, va fi o voce care va transmite la Bucureşti nevoile slătinenilor. Dacă am fi avut şi în mandatul trecut cu adevărat un deputat de Slatina, astăzi, centrul istoric ar fi fost reabilitat, iar cinematograful ar fi fost funcţional. Din păcate, parlamentarii cu buletin de Slatina nu au făcut nimic pentru oraşul lor. Dar acum, după patru ani, au tupeul să apară din nou şi să le ceară încă o dată votul, nefiind conştienţi că reprezintă marfă politică expirată.

- Cum veţi convinge electoratul din Colegiul Slatina să iasă la vot şi, implicit, să vă voteze pe dumneavoastră?

- Alegătorul slătinean a învăţat, din 2004 încoace, că votul lui este important şi că o ştampilă, acolo unde simte că este eficientă, chiar poate schimba în bine oraşul în care trăieşte. După ce au votat de două ori un primar tânăr pentru Slatina, locuitorii oraşului sunt siguri că vor veni şi în ziua Sfântului Andrei la vot şi vor alege aceeaşi tinereţe care să-i reprezinte, de această dată, în Parlamentul României şi să contribuie la desăvârşirea proiectului slătinean început de Darius Vâlcov.

- Ce argumente are în plus Daniel Bărbulescu faţă de contracandidatul Renică Diaconescu? Dar faţă de Andrei Iordache?

- Faţă de Renică Diaconescu am o groază de argumente, întrucât eu mi-a pus şi îmi pun în continuare energia, priceperea şi entuziasmul în slujba slătinenilor. În timp ce domnia-sa trebuie să dea socoteală şi să le spună slătinenilor, în primul rând, de ce nu a făcut nimic, repet, absolut nimic, pentru ei, în patru ani de zile, cât a fost deputat de Slatina. Singurele sale realizări sunt legate de faptul că şi-a pus tot clanul în funcţii publice de conducere şi de performanţa de a fi încasat, în acelaşi timp, atât salariul de parlamentar, cât şi pe cel de medic, la Spitalul Judeţean Slatina. Probabil că domnia-sa are capacitatea de a fi în două părţi în acelaşi timp sau de a realiza două lucruri la fel de prost în acelaşi timp. Despre Andrei Iordache, el este omul de sacrificiu al PNL-ului, după ce „Rechinică” i-a trădat mişeleşte partidul, aruncat în luptă în speranţa de a egala scorul obţinut la locale de Marian Taifas. Nu ştii ce le poate spune slătinenilor, având în vedere că, în ultimii ani, el a muncit, trimis tot de partid, la spitalul din Scorniceşti şi la vila sa construită, din ce se aude, de aceeaşi firmă de construcţii care reabilitează şi spitalul din Scorniceşti. Mai multe despre el vor spune probabil ultimii angajaţi ai Spitalului Scorniceşti. Argumentele în favoarea mea sunt date de diferenţa dintre mine şi contracandidaţii mei, pentru că eu nu sunt ca ei. Nu am trăit din politică, nu am îndeplinit nici o funcţie publică, iar meseria mea de avocat îmi asigura independenţa şi siguranţa zilei de mâine. Aşa că, slătineni, votaţi în consecinţă!

- Este votul uninominal soluţia de primenire a clasei politice româneşti?

- Votul uninominal le oferă românilor şansa de a vota, în primul rând, oamenii şi apoi partidele. Nu va reprezenta o soluţie miraculoasă, dar reprezintă un prim pas în a le asigura unor tineri bine pregătiţi şi fideli comunităţii în care trăiesc şansa de a intra în Parlamentul României şi de a contribui la modernizarea ţării noastre şi a clasei politice pe care o conduce.

- Există o pondere stabilă a electoratului care nu merge la vot. Cum veţi convinge acest segment de populaţie să vină la vot şi să vă aleagă pe dumneavoastră?

- În ciuda dezamăgirii simţite de slătineni faţă de politică, voi încerca să le aduc în vedere concetăţenilor noştri că, în această toamnă, este extrem de important să se prezinte la vot, pentru a nu-i lăsa pe alţii să hotărască în locul lor şi să decidă ca Slatina să fie reprezentată în Parlamentul României de aceleaşi personaje care au ţinut oraşul în acea perioadă cenuşie, dintre anii 1989-2004. Este momentul ca slătinenii să pună piciorul în prag, să nu-şi irosească votul şi să acorde încredere unei echipe formate din primar, deputat şi prim-ministru - echipa PD-L, cea care poate să aducă Slatina în primele trei oraşe ale României.

- Ce rol va juca Darius Vâlcov în campania dumneavoastră?

- Darius este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai mei, este cel care m-a convins să fac parte din echipa lui şi să intru în această luptă electorală. Este, dacă vreţi, natural ca doi tineri slătineni să se susţină reciproc şi să dorească să facă ceva bun pentru acest oraş. Însă, echipa mea de susţinere numără personalităţi care vor fi dezvăluite la momentul respectiv, ce aparţin tuturor sferelor de activitate: cultură, sport, mediu de afaceri etc.

- Cât vor influenţa electoratul slătinean atacurile murdare care, cu siguranţă, nu vor lipsi din această competiţie?

- Din păcate, nici acum, după 20 ani de libertate şi democraţie, nu am învăţat să ducem o luptă politică bazată pe idei şi proiecte. Ştiu sigur că adversarii mei de la PSD şi PNL au drept sarcină fabricarea de dosare josnice şi mincinoase, care să arunce cu noroi în familia mea, în speranţa că astfel mă vor împiedica să câştig din primul tur mandatul de deputat. Le transmit pe această cale că sufletul meu este curat, că am avut privilegiul să mă nasc într-o familie respectată în Slatina şi nu vor reuşi prin publicarea în presă sau în alte medii acestor aberaţii decât să se umple de ridicol. Slătinenii nu sunt proşti, ştiu să citească printre rânduri, ştiu să separe grâul de neghină şi ştiu să îşi dea seama care sunt articolele comandate politic. Pe slătineni îi interesează binele oraşului lor şi de aceea, în cabina de vot, acolo unde sunt singuri cu conştiinţa lor, vor face ceea ce trebuie şi vor alege soluţia cea mai potrivită pentru probleme lor.

- Vă propun un prim test: convingeţi un pesedist să voteze cu dumneavoastră.

- Nu mai este nevoie. Eu am construit această structură care ştiu că mă iubeşte şi mă respectă. În cabina de vot, aceşti oameni vor fi liberi de constrângerile şi apostrofările de la partid şi vor vota cu inimă. Ei ştiu că eu am fost lângă ei şi cel puţin jumătate din ei îmi vor acorda încredere.

- Vă propun un al doilea test: convingeţi un liberal să voteze cu dumneavoastră.

- Nici aici nu mai este nevoie, atât timp cât l-am convins pe Andrei Iordache, căruia mă gândesc să-i ofer un post în echipa de campanie, dar îmi este frică de faptul că şeful său de partid, Ioan Ciugulea, să nu fie urecheat de colegii de la PSD.

- Alegerile au loc la sfârşit de noiembrie. Credeţi că vremea nefavorabilă va influenţa prezenţa la vot?

- Atunci când îţi doreşti cu adevărat schimbarea, vremea rea nu te poate împiedica să mergi la vot. Îmi este mai teamă de faptul că guvernul PSD-PNL a fixat alegerile într-un sfârşit de săptămână prelungit, când mulţi slătineni vor merge la ţară sau la munte, având în vedere că 1 Decembrie este sărbătoare naţională. Dar Sfântul Andrei este ocrotitorul României şi cred că ţara noastră va respira altfel după această dată.

- Politica mersului din uşă în uşă este o soluţie viabilă, în dauna unui mesaj generalizat?

- Contactul cu oamenii este cel mai important în viaţa politică. Sigur că voi merge din casă în casă, dar fac asta în fiecare zi. Sunt într-o permanentă campanie electorală, dacă aşa puteţi numi faptul că stau zilnic de vorbă cu slătinenii, că le acord consultanţă juridică gratuită pensionarilor din Slatina sau că încerc să găsesc soluţii la problemele cu care se confruntă tinerele mame din oraş, pe care le întâlnesc în fiecare seară când ies la plimbare cu fetiţa mea de nouă luni. Vreau ca ea să crească frumos în Slatina şi peste câţiva ani să-i pot spune că am făcut şi eu ceva pentru acest lucru. Pentru mine, familia, copiii reprezintă viitorul Slatinei şi cred că nu mă pot contrazice nici unul dintre contracandidaţii mei.

- Cum se va implica deputatul Daniel Bărbulescu pentru susţinerea interesului slătinenilor în Parlament, în situaţia în care viitorul prim-ministru va fi de la PD-L?

- Mă voi implica, aşa cum fac şi acum, în echipă cu Darius Vâlcov. Sigur, atunci ne va fi mult mai uşor, pentru că prim-ministru va aparţine aceleiaşi familii politice şi fondurile vor veni în mod firesc şi spre Slatina. Acesta va fi şi viitorul, pentru că nici în glumă nu vă puteţi imagina că Traian Băsescu va numi un prim-ministru de la alt partid decât de la PD-L.

- Ce vă rămâne de făcut, ca şi viitor deputat, în situaţia în care viitorul prim-ministru va fi pesedist sau liberal?

- Este o situaţie mai mult decât ipotetică, dar eu nu voi tăcea şi nu voi accepta ca Slatina să fie ignorată, aşa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani, în care nu a primit nici măcar un leu de la bugetul naţional şi asta în condiţiile în care este unul din cei mai importanţi contribuitori la acest buget. Eu nu ştiu să tac, şi de asta nu mă place nici PSD-ul, nici PNL-ul, şi fiţi convinşi că fie cu un prim-ministru democrat-liberal, fie fără, România va şti că Slatina vrea şi merită să aibă centură ocolitoare, să aibă catedrală finalizată, să aibă un palat al copiilor, un spital municipal, un centru istoric reabilitat şi un cinematograf modern.

- Îl puteţi convinge şi pe Gabriel Diaconu să voteze cu dumneavoastră? Cum? Vă întreb acest lucru în contextul în care domnia-sa este prim-vicepreşedintele PD-L Olt şi a acceptat greu ideea că nu este preferatul PD-L Olt pentru Colegiul Slatina?

- Politica este o activitate în care, din când în când, trebuie să primeze şi raţiunea. Drept urmare, ca tânăr slătinean, Gabriel Diaconu va vota pentru colegul său de partid, aşa cum a făcut-o şi în Biroul Permanent Judeţean.

 

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei