Recunosc, şi fie-mi iertat pe jumătate păcatul, n-am nici o aplecare spre ceea ce înseamnă politică externă. Pentru mine, ca simplu cetăţean al României moderne, la nivel global, lumea se împarte în două găşti. Una, cu centrul de influenţă în America, cealaltă, cu capitala în Rusia. Restul, ceea ce înseamnă conflicte zonale, este doar o demonstraţie de forţă şi de arii de cuprindere a celor doi poli: american şi sovietic.
Ignor cu bună ştiinţă, nu neapărat din necunoaştere, zona asiatică, pentru că, indiferent de cât s-ar da cocoşi chinezii, japonezii, ei sunt doar nişte piese privilegiate pe tabla de şah a celor două mari puteri. O fi ca mine, n-o fi, acesta e punctul meu de vedere şi dacă cineva vrea să mă contrazică, n-are decât s-o facă.
În plină perioadă de europenizare a României, în vremea când steagul cu steluţe galbene pe fond albastru atârnă prin pieţe, prin primării de ţară şi pe unde nu te aştepţi, eu mă încăpăţânez să fac parte dintr-un grup, neidentificat până în prezent, a celor ce văd realitatea, fără să se lege la gât cu eşarfa Uniunii Europene.
De aceea, vă propun să judecăm împreună mediul nostru imediat înconjurător - Slatina noastră de toate zilele. Aici, putem vedea, dacă vrem să vedem cu adevărat, o stare economică influenţată la nivelul celor mai mari valori industriale de puterea de la Est. Nu este un secret, nu sunt eu cel care o spune prima dată că cele mai tari companii de pe platforma oraşului, cele mai importante surse pentru bugetul local şi cel consolidat vin în urma unor afaceri patronate de oameni a căror limbă maternă este rusa. La Alro şi la Artrom, acţionariatul majoritar aparţine Răsăritului. Practic, aceste două companii asigură pentru câteva zeci de mii de slătineni, direct şi indirect, salarii şi o doză de siguranţă, în limite relative, şi în ceea ce priveşte locul de muncă.
Nu sunt răutăcios, nu sunt adversarul Europei, în concepţia Uniunii Europene, nici pe departe rusofon, dar, de ce nu aş recunoaşte că, în Slatina, oraş european, motorul societăţii merge pe un şasiu rusesc. Veţi spune că ruşii de la Aluminiu şi de la Ţevi sunt veniţi conjunctural şi nu au, în mod concret, nici o treabă cu economia zonală şi naţională. Nu sunt de acord cu minimalizarea prezenţei lor, numai dacă mă gândesc la profitul de peste 60 de milioane de euro, pe care îl înregistrează Alro, pe primele şase luni ale anului 2008. Acest profit trebuie privit prin prisma celor 16 procente şi a altor încă vreo 20 de procente pe care statul român le primeşte, raportându-ne la profitul acestei companii, un pic cam pe de-a moaca.
Să mergem mai departe şi să vedem câţi bani aduc la buget afacerile slătinene derulate cu partenerii din Uniunea Europeană. Suma descoperită este una care reprezintă, cu indulgenţă, maxim a zecea parte din cât produce numai compania de pe strada Piteşti. Acum, în faţa datelor prezentate şi literar şi concret, rămâne doar să judecăm de unde vin resursele financiare care întreţin substantivul propriu Slatina.
Apropo, până acum, şi nici nu îmi propun în continuare să spun ceva despre sprijinul acordat de Alro sănătăţii oltene, implicit Spitalului de Urgenţă Slatina, şi nici nu fac vreo comparaţie cu vreun posibil sprijin similar venit din zona Uniunii Europene, acolo unde suntem noi membrii şi suntem tari mândri de asta.
Deci, daţi-mi voie să mă repet: ce dulce e ocupaţia rusească!
