Editorial
Victor Dima, coşmarul lui Gigel Ştirbu
de Alin DOROBANŢU
La facerea colegiilor electorale în judeţul Olt, nu ştiu ce mă face anume să cred, dar am impresia că atât responsabilii cu împărţeala, atât de la PSD cât şi de la PNL, au făcut cam tot ce se putea să-i facă fostului preot de ţară de la Dobrun, cel acuzat cândva de furt de lumânări şi trafic de tămâie, Gigel Ştirbu, un colegiu cât mai dulce, mai accesibil spre Camera Deputaţilo, acolo unde există suficientă imunitate cât şi un număr nesfârşit de privilegii cât să ajungă pentru un trai liniştit. De unde atâta dragoste pentru unu’ care a fugit de sutană spre suta de ţuică şi litra de votcă proastă, ca dracu de tămâie, numai Dumnezeu ştie…
Cert este un singur lucru: la Olt, colegiile s-au făcut pentru a-l mulţumi pe cel propus de PNL Olt să candideze pe zona Coteana, Mărunţei, Drăgăneşti, Izvoare, Vâlcele, Stoicăneşti, ş.a.m.d., acolo unde liberalii au cea mai mare concentraţie de primari pe metru pătrat, iar pesediştii se pregătesc să arunce în cursă un candidat ce va pleca în competiţie cu misiunea clară de a nu-l deranja pe Ştirbu, băiatu’ ăla de la liberali, care, în viaţa lui anterioară şi viitoare, nu a condus niciodată maşini peste şanţuri, peste garduri, peste alte maşini…
Numai că drumul spre noul Parlament, recte Camera Deputaţilor, al prealesului Ştirbu, lin până mai ieri, pare a nu mai fi doar o chestiune de timp şi de spaţiu. Pe fir, contra intereselor sale, a intrat PD-L-ul, fiara rănită în bătălia alegerilor locale, gata de luptă şi profund însetată de sânge galben de liberal albastru, mai ales după ce junele Ciugulea şi ceilalţi ai lui s-au aruncat în braţele muncitoarelor de la tarlaua din stânga social-democraţiei, refuzând orice colaborare cu Darius Vâlcov şi ai lui.
Candidatura lui Victor Dima, primarul cel fără adversar din Coteana, din partea PD-L, în acelaşi colegiu cu Ştirbu, nu numai că-i complică acestuia din urmă situaţia, dar poate schimba chiar câştigătorul. Victor Dima are în zona aferentă colegiului creat pentru Ştirbu mult mai multă influenţă, infinită notorietate faţă de purtătorul ilegal de papion de la balurile liberalilor şi, implicit, prima şansă spre Camera Deputaţilor aplicând încă o dată dictonul care spune că nu-i întotdeauna pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se găseşte. Chiar dacă se vor găsi unii să spună că primarii liberali din zonă vor trage cu dinţii pentru Ştirbu, mai ceva decât au tras în vară la alegerile locale pentru ei. Nimic mai fals, atâta timp cât ei nu pot convinge electoratul să voteze ceva abstract, numit Ştirbu, în dauna a ceva concret, extrem de palpabil şi cunoscut în zonă. Un „ceva” care se numeşte… Victor Dima, primarul de la Coteana, omul care merită cu prisosinţă să ajungă în Camera Deputaţilor, pentru că el este ceea ce Ştirbu nu va fi niciodată: un om de-al locului, unul care înţelege nevoia cetăţeanului înainte ca ea să fie strigată în piaţa publică.
Mai trebuie oare să spunem şi faptul că, de la Drăgăneşti peste deal, se trage şi neamul lui Marian Taifas, un liberal adevărat, cununat de Ştirbu pentru a fi, ulterior, tot de acesta, ţepuit la drumul cel mare. Numai un fraier să fi să crezi că vreun buletin de vot ar putea fii ştampilat în dreptul lui Ştirbu de cineva din marele neam al din de-ai lui Taifas…
Doar două lucruri îl pot duce pe Ştirbu, secretarul de stat de la capele şi alte garduri de biserici ce se transformă în case de lux, în Parlament, lucruri care se leagă de substantivul „blat”. Unul făcut chiar de Victor Dima pentru un motiv greu de acceptat şi altul ce ar putea fi comandat chiar de şeful PD-L Olt, Darius Vâlcov, iarăşi greu de crezut, în condiţiile în care băieţii deştepţi din conducerea PD-L nu-i permit lui Vâlcov nici un pas greşit, sub sancţiunea unei decapitări politice… În atari condiţii, bătălia politică în colegiul creat pentru Ştirbu este una deschisă, în care astăzi, prima şansă o are Victor Dima, primarul, nici nu contează, este mai respectat şi iubit decât preotul care slujeşte de Crăciun, de Paşte, sau ori de câte ori este chemat… |