de Alin DOROBANŢU
La o lună de la alegerile locale s-a scris aproape tot. S-au făcut statistici, s-au băut cupe de şampanie, s-au lins rănile. Totul în funcţie de caz. Cei care au fost trimişi de electorat acasă se acomodează greu, dar sigur, cu statutul de… fostă persoană publică. Mult mai uşor îşi intră în mână noii veniţi în ale administraţiei treburi. Lumea se mişcă, timpul trece, doar unii actori se mai schimbă în comedia umană a începutului de mileniu. Aproape că nimic nu se pierde, doar unele transformări mai schimbă peisajul cotidian…
Şi totuşi, marele câştigător al competiţiei politice de la Olt este Ion Toma, preşedintele pesediştilor olteni. Cel care, efectiv, a jucat, cu mult înaintea declanşării oficiale a campaniei, pe o singură carte. Asumându-şi pentru sine totul, şi pe cele bune şi pe cele rele, precum un înotător ce nu preferă apele line, ci se aruncă direct în mijlocul vârtejului, care fie te scoate la mal, fie te poate scufunda.
Jocul periculos pe care şi l-a impus Toma a început în primăvară, atunci când la o conferinţă de presă a lui Adrian Năstase, susţinută pe la Consiliul Judeţean, şeful pesediştilor olteni a evitat, aproape brutal, să se declare susţinător al lui Copilău pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Asta, deşi în partid erau voci ce nu-l vedeau decât pe Jenel urmaşul lui… Copilău.
Al doilea moment din seria jocurilor periculoase, înţelese doar de el, s-a consumat în final de martie 2008, atunci când, fără să ceară acordul celorlalţi, a şefilor de găşti din PSD Olt, Toma l-a executat pe Copilău cu un singur foc. Folosind acelaşi procedeu prin care îl trăsese pe dreapta pe Marin Diaconescu; o şedinţă scurtă, de vreo juma de oră, şi gata: Paul Stănescu devenea candidatul la funcţia pe care este astăzi: preşedinte al Consiliului Judeţean Olt.
Al treilea episod din joaca lui Toma cu destinul său de om public a fost campania electorală pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, campanie în care numai în pielea lui să nu fi fost, de la început până la numărarea ultimului vot din pachetul final de 851 ce a făcut diferenţa dintre Paul Stănescu şi Marin Ionică.
Nu spun, vezi dom'le, că Mircea Geoană ar fi vrut capul lui Ion Toma de la Olt dacă s-ar fi pierdut şefia judeţului, căci, în ansamblul, scorul de la Olt a fost unul aproape foarte bun, dar pe plan local, în acest caz, ar fi apărut o seamă de secesionişti ce ar spus că Paul Stănescu nu a fost chiar cea mai bună alegere, iar Florin Iordache ar fi ales altceva, o chestie câştigătoare. Împotriva lui Toma s-ar fi abătut toate energiile negative, concentrate în forţa unui glonţ ce ar fi ţintit chiar capul şefului social-democraţilor din Olt. Unde mai pui pasiunea unora pentru intrigi ce ar fi ţesut între Slatina şi sediul din Kiseleff un pod de bârfe şi acuze la adresa şefului de la Olt, ce s-a încumetat să decidă singur!
Dar aceste lucruri nu s-au petrecut. Toma a câştigat cam de unul singur un război în care chiar şi dintre cei care s-au bucurat lângă el nu puţini au fost cei ce-l vroiau perdant.
Rămâne de văzut ce va învăţa, pentru viitor, omul public Ion Toma din acest război câştigat de el şi pentru alţii. Şuieratul glonţului ce i-a trecut la 851 de milimetri de tâmpla stângă ar trebui să-l ţină treaz pentru viitor. Altfel…
