Cine a avut ocazia de a colinda România, de la Nord la Sud, de la Est la Vest, în ultimii ani, nu poate să nu vadă ritmul de dezvoltare diferenţiat, din punct de vedere al stării de fapt al infrastructurii şi, implicit, al calităţii vieţii celor care locuiesc în aceste părţi ale României contemporane. Nu este un secret că, în Timişoara, în Cluj-Napoca, în Bucureşti sau în Constanţa se trăieşte din ce în ce mai bine. Oamenii acestor locuri beneficiază din plin de efectele unor politici economice făcute de cei ce au condus România în ultimii 18 ani. Haideţi să decupăm, vreme de câteva clipe, imaginar, industria aluminiului de pe harta judeţului Olt, şi vpm avea în faţă un ţinut albanez în care principala problemă ar fi doar traiul de azi pe mâine. Nu se ştie cărui blestem sau, mai grav, cărei neputinţe instituţionale se datorează rămânerea în urmă a Olteniei, a Oltului, în mod special. Dacă în alte părţi ale ţării auzim vorbind şi vedem cu ochiul liber proiecte în curs, care conduc la o infrastructură de nivel european, la noi, doar aburul unui drum expres despre care nimeni nu ştie mai nimic bântuie imaginaţia celor din această parte a ţarii.
Pe fondul acestui peisaj, mult mai dezolant în realitate decât pot cuprinde cuvintele scrise, iniţiativa senatorului Ion Toma de a propune şi de a impune la nivel guvernamental un plan special de includere a sudului ţării în mapa guvernanţilor, pentru aducerea la acelaşi nivel de dezvoltare cu celelalte zone ale ţării, arată că, în sfârşit, un om public din Olt gândeşte, cel puţin pe termen mediu, pentru cei pe care îi reprezintă la nivel parlamentar. Semnatarul acestor rânduri nu face parte din zona de influenţă şi de simpatie a politicilor făcute de Toma, dar nu poate să nu observe gestul acestui om, planul său pentru un judeţ şi o zonă a ţării.
Iniţiativa lui Toma, aflată la faza embrionară, ar trebui să capaciteze lideri locali şi regionali, care să acceseze la această ideea, nu pentru a-l promova politic pe Toma, căci domnia-sa este acum în vârful carierei publice, ci pentru a face din acest colţ de Românie un partener cu drepturi depline ca şi celelalte ţinuturi româneşti.
Sudul lui Toma este un proiect eminamente necesar, un ultim tren pentru o Oltenie care nu merită să devină o colonie agrară pentru latifundiarii occidentali, ce se pregătesc să ne invadeze în perioada imediat următoare.
Nu-l poţi acuza pe Toma de cârdăşie cu vreun interes ascuns, atunci când vorbeşte de nevoile sudului, ale Oltului, căci, în plan personal, de ce n-am spune lucrurilor pe nume, acest om este împlinit din toate punctele de vedere. De aceea, prezumţia de bună intenţie ar trebui să aducă la aceeaşi masă a dialogului căpeteniile tuturor partidelor locale, pentru a schiţa priorităţi investiţionale şi legislative care să fie supuse dezbaterii publice.
Dacă iniţiativa lui Ion Toma se va pierde pe drum, atunci trebuie să ştim cu toţii că primind in integrumul comunităţii noastre un paşaport pentru sărăcie continuă. Crearea unui program, pornind de la ideea senatorului PSD, poate aduce aici, la noi, investitori ce pot asigura nu numai locuri de muncă, dar ar aduce şi plus-valoare la un buget zonal care, dacă chiar vrem să-i prindem pe europeni din urmă, are nevoie de infuzii majore de capital, de oriunde ar veni acesta, pe termen scurt.
În lipsa acestui plan, trebuie să recunoaştem că Slatina îşi poate închide efectiv porţile pentru investiţiile industriale, chit că primarul Darius Vâlcov a convins şi a şi adus câteva mărci de renume la marginea oraşului, pe care cu cinste îl conduce. Dintr-un motiv extrem de simplu: epuizarea terenurilor cu utilităţile necesare, ce ar atrage alte oportunităţi de afaceri. Iată că iniţiativa lui Toma nu cunoaşte graniţe între interese politice diferite, ştiut fiind faptul că primarul Slatinei este într-un partid, iar promotorul ideii zonale în alt partid.
Până nu este prea târziu, pentru conturarea elementelor de bază ale acestui plan, trebuie ca ceilalţi parlamentari de Olt, nouă la număr, să facă front comun cu Ion Toma, singurul oltean din 1989 încoace, care vede adevărata problemă a unui judeţ în care consumul de energii inutile pe cap de locuitor este mai mare ca oriunde în România.