Mult zgomot pentru nimic
Încă un capitol din super-reforma în domeniul Sănătăţii, pusă la cale de ministrul liberal Eugen Nicolăescu, prinde contur, unul confuz, care nu va aduce nimic spectaculos în sistemul sanitar, şi mai ales în favoarea celui ce ar fi trebuit să culeagă deja roadele unui pachet de legi făcut special pentru el – pacientul român. Încă o găselniţă menită să atragă atenţia, mediatic, de la adevăratele probleme ale cetăţenilor, încă o alee întortocheată în „cartierul” birocraţiei, încă un mod de a mai scoate nişte bani din buzunarele deja goale ale contribuabililor, încă un fel de aflare în treabă a unor funcţionari publici sau a unor oameni care primesc salarii de la stat. Toate astea se regăsesc acum sub acoperişul Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, căci aşa se numeşte ultima invenţie în materie de, chipurile, protecţie a drepturilor pacienţilor şi răspunderea cadrelor medicale pentru greşelile profesionale.
În spiritul şi litera legii, zicem că această comisie funcţionează la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi că este alcătuită din 13 membri, după cum urmează: 2 reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică judeţene, dintre care unul este, obligatoriu, directorul adjunct al autorităţii de sănătate publică respective, numiţi prin decizie a conducătorului acestor instituţii. Tot prin decizie a preşedinţilor sunt numiţi şi următorii membrii: 2 reprezentanţi ai casei judeţene de asigurări de sănătate; 2 reprezentanţi ai colegiului judeţean al medicilor; 2 reprezentanţi ai colegiului judeţean al medicilor dentişti; 2 reprezentanţi ai colegiului judeţean al farmaciştilor; 2 reprezentanţi ai ordinului judeţean al asistenţilor şi moaşelor şi un expert medico-legal. Aceşti membri care vor forma comisia de malpraxis trebuie să fie cetăţeni români, să aibă o bună reputaţie şi pregătire profesională, să aibă minim cinci ani vechime în domeniul lor de activitate, să nu fi săvârşit vreun act de malpraxis stabilit de o hotărâre judecătorească definitivă şi să nu aibă cazier. Mandatul lor este de patru ani.
În continuare, tot în sensul legii, să vedem ce face această comisie: „Comisia are următoarele atribuţii principale: a) desemnează, prin tragere la sorţi, din lista judeţeana a experţilor, un grup de experţi sau un expert, în funcţie de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului; b) repartizează dosarele cuprinzând documentaţia cazurilor cercetate experţilor desemnaţi, spre analiză şi evaluare, în vederea efectuării raportului asupra cazurilor respective; c) dacă dosarul nu conţine toate documentele necesare în vederea elucidării cazului expertizat, solicită instituţiilor abilitate, precum şi persoanei care a sesizat comisia prezentarea de documente şi de informaţii suplimentare referitoare la cazul respectiv; d) primeşte de la experţii desemnaţi, în termenul legal, rapoartele cazurilor expertizate; e) pune la dispoziţia părţilor interesate, la solicitarea scrisă a acestora, o copie a raportului experţilor şi a documentelor medicale care au stat la baza acestuia; f) verifică, înainte de a da curs sesizării, calitatea persoanei care a sesizat comisia (…) g) emite dispoziţii privind prezentarea de documente, situaţii, informaţii şi audieri solicitate şi considerate necesare de către experţii desemnaţi, pe parcursul cercetării cazului supus expertizării; h) stabileşte, prin decizie adoptată în maximum 3 luni de la data sesizării, dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis; i) comunică decizia, în termen de 5 zile calendaristice de la data adoptării, tuturor persoanelor implicate, inclusiv asiguratorului(…)
În concluzie, atribuţiile acestei comisii îi conferă un rol principal de birou de informaţii şi unul secundar de a fi de acord sau nu cu expertul care a cercetat cazul.

Tot la instanţă se ajunge
Ca să se înţeleagă mai clar rostul acestei comisii, să luăm un exemplu, unul banal, al unui pacient care acuză un chirurg de eşecul unei intervenţii chirurgicale uşoare, asta, ca să evităm exemple în care cei ce depun reclamaţii sunt aparţinătorii unei persoane decedate în urma unei presupuse greşeli medicale. Aşadar, persoana depune o reclamaţie împotriva chirurgului, la Comisia de malpraxis, însoţită de toate documentele care să-l sprijine în susţinerea culpei medicale, după care îşi dă acordul cu privire la taxa pe care o are de plătit către expertul ce se va ocupa de cercetare. Comisia desemnează expertul, care în termen de 30 de zile, trebuie să întocmească un raport asupra cazului cercetat. Raportul ajunge la Comisie, care, în termen de 3 luni, trebuie să se pronunţe asupra cazului şi să dea un verdict – a fost sau nu vorba de malpraxis. Dacă medicul este găsit vinovat, acestuia i se poate aplica una dintre cele patru pedepse: mustrare, avertisment, vot de blam şi suspendarea calităţii de membru al Colegiului, ceea ce echivalează cu retragerea dreptului de liberă practică – şi se aplică în funcţie de conjunctura în care s-au desfăşurat faptele. Însă, cu o singură excepţie, cea a doctorului Ciomu, cine a mai auzit, în România, de un doctor pedepsit pentru o greşeală medicală, prin retragerea dreptului de liberă practică, de confraţii săi care au cercetat cazul? Nici acum nu va fi altfel, pentru că, se ştie, la greu, breasla cadrelor medicale este atât de unită, încât nici cu cele mai relevante probe pe masă, nu se vor acuza unii pe alţii. Dacă verdictul Comisiei nu mulţumeşte vreuna din părţile implicate, aceasta se poate adresa instanţei, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei. Această Comisie, este, de fapt, tot un fel de Colegiu al Medicilor, care funcţionează de zeci de ani în România, dar cu altă pălărie… mai scumpă, pentru că, la prima, expertiza medicală se plăteşte, la a două, nu.

Tarifele pentru expertizele medicale, în funcţie de pregătirea profesională
Cei care se vor încumeta să depună reclamaţie, convinşi de obiectivitatea acestei Comisii prin care se doreşte infirmarea vechiului proverb „corb la corb nu-şi scoate ochii”, trebuie să ştie ce taxe au de plătit către expertul ce se va ocupa de caz. Astfel, dacă cercetarea este făcută de un asistent medical sau o moaşă, tariful variază între 700 şi 800 lei, dacă este făcută de un farmacist sau un medic specialist – între 1.000 şi 2.000 lei, dacă expertul este medic primar sau un şef de lucrări, tariful se încadrează între 1.500 – 3.000 lei. Cele mai mari tarife sunt practicate de experţii care sunt conferenţiari sau profesori şi variază între 2.000 şi 4.000 lei. Dacă nu dispuneţi de aceste sume, nu apelaţi la serviciile Comisiei, iar dacă dispuneţi, plătiţi doar dacă sunteţi absolut convinşi că veţi avea câştig de cauză, situaţie în care, pe lângă despăgubirile primite de la cadrul medical găsit vinovat, puteţi primi şi banii pentru expertiză, dar numai în urma unui proces în instanţă.
În schimb, aceeaşi reclamaţie o puteţi face, fără a plăti experţii, la Colegiul Medicilor, pentru că, deşi pare ridicol, finalitatea cazului ar putea fi aceeaşi şi dacă sesizarea ar fi depusă la Comisie.

Expertul, una şi aceeaşi persoană cu medicul acuzat
Lista de experţi care vor cerceta cazurile reclamate la Comisia de malpraxis a fost stabilită deja de Ministerul Sănătăţii, numai că, în cadrul spitalelor mici, se pot întâlni situaţii ridicole, în care medicul expert să fie una şi aceeaşi persoană cu medicul specialist reclamat. Să zicem că o persoană face reclamaţie medicului specialist în diabet din Spitalul Slatina. Cum în această unitate există un singur specialist pe diabet, acesta va fi şi expert specialist pe diabet. Deci se va cerceta singur. Exemplul ales este unul aleatoriu, iar situaţia mai poate fi întâlnită şi la specializarea endocrinologie, sau la alte specializări, unde medicul reclamat este chiar expertul pe o anumită specializare, situaţie pentru care, se pare că nu există încă o reglementare legală.

Nici o reclamaţie depusă la Comisia de malpraxis din cadrul ASP Olt
La nivel judeţean, despre această comisie, se ştie cu siguranţă un lucru – că este condusă de directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Olt, Victoriţa Diaconescu, care ne-a declarat că, în cel mai scurt timp, se vor şti şi ceilalţi membrii, după care vor fi aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Tot directorul acestei Comisii ne-a declarat că, până acum, nu s-a înregistrat nici o sesizare. Să fie vorba de scepticism, de lipsă de informare, de lipsa banilor pentru expertize sau, pur şi simplu, despre o repulsie generalizată faţă de un alt organism al birocraţiei, creat pentru a-i respinge pe cei cărora ar trebui să li se adreseze, pentru a le rezolva nişte probleme… de viaţă şi de moarte? Vom vedea, cu timpul, că această Comisie nu este decât o iluzie a răspunderii pentru culpa medicală, şi nimic mai mult, ca şi C olegiul Madicilor, de altfel!