 La începutul anilor '70, judeţul Olt intra în competiţie deschisă în agricultura naţională. Urmare a unor directive semnate de Nicolae Ceauşescu, în judeţul său natal, se puneau bazele celei mai importante infrastructuri din domeniul agrar, din zona Olteniei. Astfel, numai în câţiva ani, în diverse zone ale judeţului, s-au înfiinţat unităţi de depozitare-însilozare, care, din punct de vedere al tehnologiilor folosite, dar şi din punct de vedere al capacităţii, concurau cu baze similare din Bărăgan.
Aşa se face că Oltul devenea un grânar demn de luat în seamă pe harta agrară a unei ţări în care industrializarea excesivă ajunsese la saturaţie.
Apar baze de însilozare la Corabia, Frăsinet, Slatina şi Potcoava, capabile să stocheze, în vederea procesării şi comercializării, sute de mii de tone de cereale, în condiţii similare celor existente în Europa occidentală. Cu puţin după anii '80, la sfârşitul perioadei comuniste, industria agrară din Olt devenea o afacere profitabilă, asigurându-se locuri de muncă pentru câteva mii de oameni. Apărea astfel şi profitul din aceste investiţii, făcute cu o cheltuială uriaşă, chiar şi pentru acele vremuri. Neoficial, valoarea acestor capacităţi se ridica la câteva sute de milioane de dolari!
De la Nicolae Bold, la Pantelie Grămescu
Cel care a beneficiat de putere deplină în administrarea acestor capacităţi, la sfârşitul perioadei comuniste, dar şi în primii ani de tranziţie, a fost Nicolae Bold, un apropiat al familiei Bărbulescu, respectiv, Elena Bărbulescu – soră a lui Nicolae Ceauşescu. După o reorganizare petrecută imediat după 1989, fosta întreprindere de stat se divide în două unităţi cu profil identic.
SC Comcereal SA ajunge în zona privată, unde reuşeşte, printr-un control „la sânge” asupra afacerii, să supravieţuiască, să producă profit pentru cei care deveniseră patroni peste o afacere ce, în mod normal, era considerată sigură, datorită monopolului din domeniul industriei agrare.
În schimb, surata rămasă în administrarea statului, fostă ICAPA, devenită Cerealcom SA, administrată de stat, prin Ministerul Agriculturii, întră într-un carusel al celor mai păguboase afaceri, încheiate cu firme private, care reuşesc, în relaţiile contractuale cu Cerealcom, să obţină profituri spectaculoase. Relaţia companiei cu firme de apartament, controlate de politicieni sau apropiaţi ai acestora, cunoaşte un avânt spectaculos imediat după anul 2000, atunci când, tot pe criterii politice, la Cerealcom, ajunge director general Pantelie Grămescu, un bun specialist în producţia agrară, dar un manager slab pentru a reuşi să se opună căpuşelor care făceau afaceri cu Cerealcom. Spre exemplu, Cerealcom achiziţiona, chiar dacă nu avea nevoie, materiale şi servicii la preţuri cel puţin duble faţă de preţul real, faţă de cele practicate în economia de piaţă. Se creau astfel premisele unui faliment iminent. Lucru cunoscut în acea perioadă de toţi factorii de decizie din judeţ: Prefectură, Consiliul Judeţean, Poliţie, servicii secrete, însă nimeni nu s-a implicat în stoparea unui jaf care devenea de proporţii naţionale.
2002 – anul de început al sfârşitului. Primii paşi spre faliment
În contextul zugrăvit câteva rânduri mai sus, pe fondul unor acumulări mari de interese faţă de patrimoniul societăţii, dar şi al încheierii unor contracte total dezavantajoase, în anul 2002, Cerealcom vinde câteva zeci de mii de tone de grâu, aflate în custodie de la producători, către o filieră infracţională, către o firmă de apartament, la un preţ bun pentru acele vremuri. Însă banii nu au mai venit niciodată către firmă. Urmează un scandal imens, arestări spectaculoase săvârşite atât la Bucureşti, cât şi la Arad. Urma contravalorii grâului se pierde definitiv. Pantelie Grămescu, directorul Cerealcom, se îmbolnăveşte, fiind singurul nevinovat, dar şi cel spre care se îndreaptă oprobriul public al celor care se văd că, din responsabili, ajung în miezul unui scandal. Proprietarul, statul român, prin Administraţia Domeniilor Statului, cedează şi lasă totul de izbelişte, compania ajungând pe mâna creditorilor care încep să preseze, să-şi ceară drepturile în instanţă, prin valorificarea activelor. Aşa se declară falimentul, aşa se constituie lista creditorilor care vin să-şi acopere paguba prin valorificarea activelor.
Instanţa a valorificat în interesul creditorilor
În urma unor procese, a unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, după instituirea sechestrului, unele active, cum ar fi: Baza Siloz Corabia, Silozul Frăsinet, Depozitul Izvoare, parcul auto, moara din Slatina, Brutăria Slatina sunt înstrăinate la preţuri de nimic. Exemplul cel mai strigător este baza de la Frăsinet, înstrăinată la un preţ derizoriu - cu puţin peste patru miliarde lei, în condiţiile în care valoarea stabilită de expert era de şase ori mai mare - 24 miliarde lei. Mai contează oare că, în cele patru miliarde lei, în valoarea de adjudecare, au fost incluse şi bunuri care nu au făcut niciodată obiectul sechestrului?
Silozul Slatina - ultimul episod din seria devalizării Cerealcom
În urmă cu puţin timp, unul din ultimele active ale celui mai mare procesator de produse cerealiere din Olt, Silozul Slatina, a fost vândut de o firmă de lichidare judiciară. Măcar, în acest caz, preţul a fost mai aproape de valoarea de piaţă, 26 de miliarde lei vechi, la un preţ de evaluare de 63 de miliarde lei. Din fericire, cumpărătorul, firma Oltpiess, este în curs de a deveni lider în domeniu. Aşa se face şi se speră, cel puţin, ca obiectul principal de activitate al Silozului Slatina să fie păstrat şi în viitor, cu preţul transferului proprietăţii de la stat la privat. Mai trebui precizat că s-a ajuns la această valoare după mai multe tentative de înstrăinare eşuate, de la preţul real, cel de 63 de miliarde. Lichidatorul având posibilitatea legală de a diminua progresiv valoarea de vânzare în situaţia în care nu există cumpărători. Deci, în cazul activului din Slatina, s-a respectat legea în litera şi spiritul ei. Ceea ce la Frăsinet a fost doar un moft. Unul pe care organele abilitate nu au vrut să-l trateze drept o escrocherie. Unul în care statul, bunul public a fost o victimă… |
